POINT se redeschide, pe 22 iunie, cu spectacolul lui Florin Piersic Jr.
Articol de andreiabarsanbfm, 15 iunie 2021, 15:10
Avem O MIE DE MOTIVE să revenim la Point. Teatrul se redeschide marți, 22 iunie, cu acest titlu. Adică, binecunoscutul one man show montat de Horia Suru cu Florin Piersic Jr.
Iar actorul ne spune că am mai avea un motiv, ”cel mai important motiv este să’mi șoptiți mie textul.
Cum să mai țin minte ceva, după aproape un an și jumătate de pauză? I’m already shakin’ (stevens).
Cu măscuțe, da. Vine și Horia. Să pună un umăr la noua situație. Anyway. Dacă uit textul, vă spun. Și’atuncea stăm de vorbă, zicem bancuri, alea-alea, până mi’amintesc textul și merg mai departe. Așa că luați’vă liber până pe la dooșpe noaptea”, scrie Florin Piersic Jr., pe contul său de socializare.
Sigur este că reprezentația începe la ora 20:00, iar biletele pot fi cumpărate de pe site-ul eventbook.
POINT a anunțat și următoarele două spetacole. ”F#*k Nikon”, un one woman show cu Iulia Verdeș, programat pe 6 iulie, iar seara următoare, pe 7 iulie se joacă ”Uitasem”, text și regie: Gabriel Sandu, cu: Nicholas Cațianis, Edith Alibec, Andrei Raicu (muzică live).
Teatrul se află în cadrul Hub-ului de pe strada Eremia Grigorecu, nr. 10.