Meciurile de la US Open se vor disputa cu tribunele pline!

arhivă

Organizatorii US Open vor permite accesul spectatorilor la sută la sută din capacitate pe toată durata celor două săptămâni de competiţie la ediţia din 2021, programată în perioada 30 august – 12 septembrie, informează presa americană.

Federaţia americană de tenis a anunţat că toate biletele pentru această competiţie vor fi puse în vânzare în cursul lunii iulie, conform Associated Press.

„Suntem optimişti în privinţa posibilităţii de a-i primi pe toţi fanii noştri la finele lunii august”, au precizat organizatorii pe site-ul oficial al turneului newyorkez.

Săptămâna aceasta, organizatorii turneului pe iarbă de la Wimbledon, care va debuta pe 28 iunie, au anunţat că publicul va avea acces în tribune până la o capacitate de 50%, iar finalele de simplu se vor disputa cu tribunele pline, pe terenul central.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.