Programul „Lipatti Special” la Casa Artelor Dinu Lipatti – Ediția a XVIII-a Online dedicată „poetului nepereche” Mihai Eminescu!
Articol de Andra Radu, 17 iunie 2021, 09:25
Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită sâmbătă, 19 iunie 2021, de la orele 19:00, la Omagiul adus „poetului nepereche” Mihai Eminescu, la 132 de ani de la trecerea sa în eternitate, în cadrul celei de-a XVIII-a Ediții Online a Programului „Lipatti Special” la Casa Artelor Dinu Lipatti.
„Luceafărul poeziei româneşti” sau „poetul nepereche”, așa cum a fost supranumit Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850 – d. 15 iunie 1889), este cel mai important reprezentant al romantismului din literatura română, un remarcabil erudit şi militant activ pentru dreptul la existenţa naţională a poporului român.
Jurnalist, prozator, dramaturg şi gânditor, membru post-mortem al Academiei Române, poetul național Mihai Eminescu este acel spirit universal la care aspirau renascentiștii, surprinzând în scrierile sale literare și jurnalistice atât esența culturii, a tradiției romanești, cât și problemele societății.
Prin Programele și Proiectele sale, Centrul Cultural Casa Artelor Dinu Lipatti omagiază cultura națională, universală și personalitățile care au marcat istoria omenirii oferindu-le, totodată, persoanelor cu dizabilități și însoțitorilor acestora acces la Artă și Cultură, prin Programul lunar „Lipatti Special”.
Unic în România și finanțat de Primăria Municipiului București, Programul „Lipatti Special” este realizat de Casa Artelor Dinu Lipatti încă din anul 2019, la inițiativa pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Astfel, sâmbătă 19 iunie 2021, de la orele 19:00 sunteți invitați să urmăriți Online pe pagina de Facebook Recitalul de poezie românească și muzică clasică dedicat lui Mihai Eminescu susținut de actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu.
În program au fost incluse unele dintre cele mai frumoase poezii pe versuri de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Radu Gyr și creații ale marilor compozitori George Enescu și Dinu Lipatti.
Versurile poeziilor vor fi traduse în limbaj mimico-gestual de Elisabeta Paraschiv, membru al Asociației Naționale a Surzilor din România.
Actrița Daniela Nane a absolvit Academia de Teatru și Film din București în anul 1995 și, din același an, este actriță a Teatrului Bulandra din Capitală. A urmat cursurile masteratului Ligii Europene a Institutelor de Artă din Amsterdam și Berlin. Actrița Daniela Nane are o carieră solidă, cu roluri diverse și complexe, jucând de-a lungul timpului în peste 50 de spectacole de teatru și filme de lung metraj și de televiziune, lucrând cu mulți regizori importanți.
S-a apropiat de poezie încă din adolescență, când asculta cu admirație versurile rostite de George Vraca, Ion Caramitru, Valeria Seciu sau Florian Pittiș și când a început, timid, să recite primele poeme. Când spune versuri are șansa de a dărui oamenilor clipe de emoție și de regăsire, care să reamintească de noblețea din suflete.
Pianista Ioana Maria Lupașcu a fost studenta marelui pianist Lazăr Berman la Academia Europea di Musica, Italia (2001 – 2005) evoluând, de-a lungul timpului, alături de dirijori importanți: Gottfried Rabl, Mika Eichenholz, Ladislau-Petru Horvath (Italia), Sabin Pautza, Tiberiu Soare, Theo Wolters (Olanda), Walter Hilgers sau Shinya Ozaki. Din 2007, este solistă concertistă a Filarmonicii Paul Constantinescu Ploiești.
A fost invitată în Festivaluri precum Pazailis Music Festival Lituania, Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului, Gala Proms of Delight, Festivalul Mozart al Operei Brașov. În 2008, a deschis stagiunea camerală de la Conservatorio Giuseppe Verdi Milano, iar în 2012 a concertat în Sala Națiunilor Unite de la Geneva.