Consilierii locali din Banu Manta au respins rectificarea bugetară a primarului Clotilde Armand!
Rectificarea bugetară propusă de către primarul Clotilde Armand a întrunit doar 12 voturi pentru și 15 abțineri. Proiectul nu a fost adoptat.
S-au abținut de la vot consilierii PNL și PSD.
Aceștia au reclamat faptul că proiectul de rectificare nu cuprinde sumele aprobate anterior de către Consiliul Local pentru cele patru spitale care s-au aflat în administrarea Primăriei Sectorului 1, pentru finanțarea proiectului „Gradinița de vară” și pentru bursele elevilor.
Consilierul local (PNL) Adrian Oianu a cerut un răspuns ferm din partea Executivului din Banu Manta cu privire la finanțarea celor patru spitale și la rezolvarea problemelor de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
Consilierul local (PSD) Daniela Popa a subliniat faptul că, deși Consiliul Local aprobase o sumă de peste 3,5 milioane de lei pentru proiectul educațional „Gradinița de vară”, prin rectificarea de buget propusă de către Executiv, ar fi urmat să se aloce numai 1,2 milioane de lei. De asemenea, finanțarea celor patru spitale nu era asigurată, mai spune Popa.