Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu!

Este prima femeie inspector a agenţiei americane de aviaţie, ca pilot, ea a acumulat 19.600 de ore de zbor.

Va fi al patrulea pasager al acestui prim zbor cu echipaj al companiei de turism spaţial, alături de miliardar, de fratele său, Mark Bezos, şi de câştigătorul unei licitaţii al cărui nume deocamdată a rămas secret.

Racheta New Shepard a Blue Origin este programată să decoleze pe 20 iulie. Va ajunge la 100 de km deasupra Pământului la linia Kármán, care marchează, începutul spaţiului. Timp de câteva minute pasagerii vor observa curbura Pământului și vor pluti la gravitație zero.

Capsula va reveni în cădere liberă apoi către Pământ. Va fi încetinită de trei paraşute mari şi de retrorachete și va ateriza într-un desert din vestul Texasului.

În anii ’60, Wally Funk a făcut parte dintr-un program privat numit „Mercury 13”, un grup de 13 femei, care au trecut aceleaşi teste ca şi astronauţii bărbaţi selectaţi în cadrul programului Mercury al NASA pentru a trimite primii americani în spaţiu, potrivit Agerpres.

„Mi-au spus că am făcut treaba mai bine şi mai repede decât oricare dintre bărbaţi”, a declarat Wally Funk într-un videoclip postat pe contul de Instagram al lui Jeff Bezos la momentul anunţului. „Am spus că vreau să fiu astronaut. Dar nimeni nu a vrut să mă ia. Nu credeam că voi merge vreodată acolo-sus. Voi iubi fiecare secundă”.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.