Trafic restricționat pe mai multe artere rutiere!
Articol de Andra Radu, 9 iulie 2021, 09:50
Astăzi, în funcție de condițiile meteorologice, pe mai multe artere rutiere de pe raza județului Vâlcea vor avea loc lucrări la partea carosabilă, fiind impuse următoarele restricții de trafic:
– DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, kilometrii 159+600 de metri – 159+800 de metri, pe raza localității Milcoiu, se execută lucrări de reparații asfaltice, între orele 08:00-14:00, iar traficul rutier se desfășoară dirijat cu piloți de circulație, pe 2 din 3 benzi;
– DN 64 Râmnicu Vâlcea – Slatina, între kilometrii 110+700 de metri – 112+800 de metri, pe raza localităților Stolniceni și Troian, se execută lucrări de frezare și asfaltare a carosabilului, în intervalul orar 07:00 – 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 3 din 4 benzi, dirijată prin indicatoare rutiere.
– DN 7CC, tronsonul kilometric 1 – 2, pe raza localității Călimănești, au loc lucrări de reparații asfaltice, până la ora 14:00, astfel că circulația se desfășoară pe jumătate din cale, dirijată cu piloți de circulație.