Nici Federer nu mai participă la Olimpiadă

Legendarul jucător de tenis Roger Federer în vârstă acum de 39 de ani, a făcut un anunț neaşteptat, spunând că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

După ce a făcut un turneu decent la Wimbledon și a ajuns în sferturile de finală (3-6, 6-7, 0-6 cu Hubert Hurkacs din Polonia), Federer a luat decizia de nu a mai participa la Jocurile Olimpice, în perioada 24 iulie – 1 august.

Roger Federer s-a retras din turneul de tenis olimpic, invocând o accidentare la genunchi. Elvețianul a suferit două intervenții chirurgicale la genunchi anul trecut, iar fizicul se pare că nu îl mai ajută: „În timpul sezonului pe iarbă am suferit o recidivă la genunchi și am fost nevoit să accept că trebuie să mă retrag de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sunt foarte dezamăgit, întrucât a fost o onoare și un moment important în cariera mea de fiecare data când am reprezentat Elveția. Doresc întregii echipe elvețiene succes și îi voi susține de la distanță. Ca întotdeauna, hai Elveția!”, a transmis marele campion.

În ultimele zile și-au mai anunțat retragerea de la Jocurile Olimpice de la Tokyo și alte nume importante ale sportului alb, cum ar fi Bianca Andreescu (5 WTA), cea mai bună jucătoare a Canadei, sau Johanna Konta (38 WTA), cea mai importantă jucătoare din Marea Britanie.

De asemenea, de la Tokyo vor mai absenta campioni precum Rafael Nadal (Spania, 3 ATP), Serena Williams (SUA, 16 ATP) sau Simona Halep (România, 9 ATP) şi mai recent australianul Nick Kygios.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.