Zborul spațial Blue Origin s-a încheiat cu succes!
Articol de bucurestifm, 20 iulie 2021, 17:32
Miliardarul american Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi Blue Origin, fratele său, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk şi studentul olandez Oliver Daemen au format primul echipaj uman al New Shepard care a pornit marţi, la ora României 16:12, spre orbită.
Nava construită de Blue Origin nu a fost pilotată şi a ajuns la o altitudine de 100 de kilometri. Bezos a zburat la bordul New Shepard, un sistem ce cuprinde o capsulă şi o rachetă, alături de doar trei oameni – fratele, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk în vârstă de 82 de ani, care a devenit cea mai vârstnică persoană ce a ajuns în spaţiu, şi un student în vârstă de 18 ani, Oliver Daemen, primul client plătitor la bordul navei şi cel mai tânăr om care ajunge în spaţiu.
New Shepard a pornit spre orbita terestră la 9 zile după zborul Virgin Galactic, cu fondatorul acestei companii, Richard Branson, la bord, care a fost lansat din New Mexico şi a fost unul de succes.
Excursia lui Bezos, a durat 10 minute şi 23 de secunde de la decolare la aterizare. A început de la unitatea Blue Origin din apropriere de Van Horn (Texas), la puţin timp după ora României 16:00. Imagini din interiorul capsulei vor fi difuzate de companie după zbor.
„Este cea mai bună zi din viața mea”, a spus miliardarul Jeff Bezos, după întoarcerea în siguranță pe Pământ.
Racheta a revenit la sol după 7 minute şi 22 de secunde. După un minut, paraşutele capsulei s-au deschis şi echipajul a ajuns în siguranţă la sol.
Zborul de azi a coincis cu aniversarea primilor paşi pe Lună făcuţi de americanii Neil Armstrong şi Edwin ”Buzz” Aldrin, la 20 iulie 1969. De altfel, vehiculul spaţial New Shepard este denumit în amintirea lui Alan Shepard, care în 1961 devenea primul american care a ajuns în spaţiul cosmic.
Zborul Virgin Galactic a atins altitudinea de 86 de kilometri.
Compania miliardarului Elon Musk, Space X, a anunţat că va ajunge şi mai sus în luna septembrie, când are în plan să trimită un echipaj civil pentru un zbor orbital de câteva zile la bordul capsulei sale Crew Dragon.