Aproape 900 de cazuri au fost înregistrate azi la Serviciul de Ambulanță
Articol de bucurestifm, 27 iulie 2021, 21:55
873 de cazuri s-au înregistrat, astăzi, între orele 7-19 la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, a declarat managerul general al SABIF, Alis Grasu.
„De astăzi de dimineaţă, de la 7, până la ora 19, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov s-au înregistrat 873 de cazuri. Dintre acestea, 502 au fost cazuri de urgenţă de cod roşu şi cod galben. Dintre urgenţe, 46 de persoane se aflau în loc public, când li s-a făcut rău şi au avut nevoie de ambulanţă. Dintre cazurile în loc public, 13 persoane au prezentat lipotimii, respectiv senzaţie de pierdere a stării de conştienţă şi cinci persoane au prezentat sincope, pierderea stării de conştienţă pentru foarte scurt timp”, a spus Alis Grasu.
Ea a adăugat că o parte dintre cazurile înregistrate în locuri publice pot fi puse pe seama caniculei.