Sistemul de transport din Bucureşti și Ilfov va fi integrat cu metroul!

arhiva

Întregul sistem de transport din Regiunea Bucureşti – Ilfov va fi integrat, începând cu data de 1 august 2021, astfel încât nu vor mai exista diferenţe de tarif între liniile urbane, regionale şi cele expres, iar pasagerii vor putea călători atât la suprafaţă, cât şi cu metroul, cu acelaşi bilet, într-un anumit interval de timp.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), noua politică tarifară va fi implementată gradual.

Astfel, pentru a facilita adaptarea călătorilor, în toată luna august, pasagerii vor putea valida atât bilete de 1,30 lei (care permit doar o călătorie cu un singur vehicul), cât şi bilete de 90 sau de 120 de minute (care permit mai multe călătorii, cu mai multe mijloace de transport, inclusiv cu metroul). Tot pentru acomodarea populaţiei cu noile tarife, în luna august, controlorii vor desfăşura acţiuni susţinute de prevenţie şi de îndrumare pentru călători.

Prin noua politică tarifară, TPBI introduce pe scară largă în Bucureşti şi Ilfov un concept foarte răspândit în Europa, astfel încât, dacă un pasager optează pentru un bilet de 3 lei, îl poate utiliza pentru 90 de minute numai cu transportul de suprafaţă, iar pentru un bilet de 5 lei, poate utiliza timp de 120 de minute atât transportul de suprafaţă, cât şi cel subteran (metroul).

Biletul de 24 de ore rămâne la acelaşi tarif (8 lei). În plus el va fi valabil chiar 24 de ore, nu doar de la ora emiterii şi până la miezul nopţii, cum era până acum. La fel şi biletul de 72 de ore, spun reprezentanţii TPBI.

„Dacă cineva doreşte un bilet de 24 de ore cu care să poată călători şi la suprafaţă, şi cu metroul, tariful este de 14 lei. Pentru un bilet similar, dar pentru un interval de timp de 72 de ore, tariful este de 35 lei. Mai mult decât atât, dacă pasagerii optează pentru abonamente, avantajele sunt şi mai mari: astfel, un abonament pe toate liniile din Regiunea Bucureşti – Ilfov devine mai ieftin (80 lei, faţă de 125 lei), la fel ca şi abonamentul pe toate liniile din regiune plus un abonament de metrou (140 lei, faţă de 195 lei)”, se arată în comunicat.

Potrivit surse citate, o altă facilitate inedită este posibilitatea oferită companiilor de a le oferi angajaţilor abonamente, la un tarif cu 10% mai ieftin (în cazul achiziţiei a peste 30 abonamente).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.