29 iulie – Ziua Imnului Naţional al României
Articol de bucurestifm, 29 iulie 2021, 09:00
Ziua imnului naţional al României, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.
Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, „Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este „Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, conform www.cdep.ro.
Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele două strofe, cea de-a patra şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive, mai precizează site-ul www.presidency.ro.
Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită astăzi prin ceremonii organizate în garnizoanele din ţară, în cadrul cărora va fi intonat imnul naţional al României şi va fi înălţat drapelul naţional, informează Ministerul Apărării.
Potrivit unui comunicat de presă, la Bucureşti, ceremonia publică va avea loc în Piaţa Tricolorului, din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, începând cu ora 9:00.
Cu acest prilej, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale va susţine un spectacol. Un eveniment similar se va desfăşura, de la aceeaşi oră, la sediul MApN.