Transport umanitar cu doze de vaccin anti-Covid-19 către Egipt!
Articol de bucurestifm, 10 august 2021, 19:26
O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române asigură transportul în Republica Arabă Egipt a 525.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, produs de compania AstraZeneca, pentru gestionarea pandemiei în această ţară.
Potrivit unui comunicat al MApN, România a primit cererea de acordare a asistenţei internaţionale din partea guvernului egiptean, prin activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă, alăturându-se, astfel, eforturilor europene şi internaţionale de a sprijini Egiptul în lupta cu virusul SARS-CoV-2.
Dozele de vaccin sunt transportate în cutii frigorifice, împreună cu elementele de răcire şi dispozitive de monitorizare a temperaturii, puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din Bucureşti, care asigură respectarea lanţului frigorific până la destinaţie, la temperaturi de 2-8 grade Celsius.
Conform prevederilor HG din 5 august, ajutoare umanitare similare ar urma să fie trimise în Albania şi Vietnam.
MApN aminteşte că ieri, o aeronavă C 130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a asigurat transportul în Tunisia a aproximativ 180.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de compania AstraZeneca, teste antigen şi materiale sanitare, precum şi o echipă medicală formată din 13 cadre medicale (cinci medici şi opt asistenţi medicali) care va oferi sprijin personalului sanitar tunisian în lupta cu virusul SARS-CoV-2.