Iohannis i-a decorat pe sportivii medaliaţi la Tokyo
Articol de , 18 august 2021, 19:19
Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat pe cei nouă sportivi români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri la Palatul Cotroceni.
Ana-Maria Popescu medaliată cu argint la spadă feminin, a primit Ordinul Naţional ,,Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în timp ce Nicoleta Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş, medaliate cu aur la dublu vâsle feminin, au fost decorate cu Ordinul ,,Meritul Sportiv” Clasa I, iar Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă (argint la dublu rame masculin) şi Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari (medalie de argint la patru rame fără cârmaci masculin) au primit Ordinul ,,Meritul Sportiv” clasa a II-a.
„Sunt bucuros că am ocazia să vă întâlnesc şi, totodată, să vă recunosc, în numele statului român, performanţele extraordinare obţinute la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aţi reuşit să urcaţi pe podium la cea mai importantă competiţie din lume şi aţi reprezentat România cu cinste. Vă felicit pentru rezultatele sportive deosebite şi folosesc acest prilej să transmit aprecierea mea întregului lot naţional care a participat la Jocurile Olimpice. Vreau să le mulţumesc, totodată, oamenilor care au contribuit la succesul fiecăruia dintre dumneavoastră, adesea mai puţin vizibili, şi aici mă refer la antrenorii şi staff-urile dumneavoastră, dar şi la familiile şi prietenii care vă oferă dragoste, înţelegere şi sprijin necondiţionat” a declarat Klaus Iohannis în alocuţiunea sa.
,,Dumneavoastră sunteţi modelele pentru campionii de mâine. Prin poveştile personale şi anii dedicaţi sportului, reprezentaţi o sursă de inspiraţie pentru fiecare copil care visează să devină campion. În acelaşi timp, sunteţi veritabili ambasadori ai României, atât în lumea sportului, cât şi în plan educaţional, social şi cultural. Indiferent de parcursul profesional viitor, vă încurajez să rămâneţi aproape de sportivi şi de sportul românesc. Vă felicit încă o dată pentru performanţele obţinute şi vă urez mult succes în competiţiile care vor urma”, a mai spus Klaus Iohannis.
La eveniment au participat premierul Florin Cîţu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea.
Cu 4 medalii, 1 de aur şi 3 de argint, România s-a clasat pe locul 46 în clasamentul medaliilor obţinute la Jocurile Olimpice de la Tokyo.