Continuă evacuarea din Afganistan cu aeronava C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române!

Comunicat de presă

Aeronava C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a evacuat, în cursul dimineții de vineri, 20 august, patru cetățeni (un român, un american, un bulgar și un britanic) de pe aeroportul internațional din Kabul, în condiții de siguranță.

Ulterior preluării celor patru cetățeni, aeronava a decolat cu destinația Islamabad, unde va staționa în perioada următoare, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetățeni atunci când aceștia vor ajunge în aeroportul internațional.

MApN este în permanentă legătură, în cadrul Celulei de criza interinstituțională, cu celelalte structuri cu responsabilități la nivel național și internațional în gestionarea crizei, astfel încât evacuarea, protecția și transportul persoanelor să se desfășoare în condiții de siguranță.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.