Restricții de circulație cu ocazia evenimentului „Super Cupa României la Karting Electric”!
Articol de bucurestifm, 20 august 2021, 13:18
În perioada 21.08 – 23.08.2021, se va desfășura evenimentul sportiv „Super Cupa României la Karting Electric – marele ePremiu al Orașului București – eKart’n G City Center”.
Pentru buna desfășurare a evenimentului se va restricționa traficul rutier, în data de 21 august 2021, între orele 11:00-18:30 și în data de 22 august 2021, între orele 11:00-17:30, pe Calea Victoriei între bd. Dacia și str. Ion Cîmpineanu (fără a fi afectat traficul rutier în cele două intersecții), str. Știrbei Vodă între str. Ion Cîmpineanu și Calea Victoriei (permițându-se travesul în intersecția cu str. Lutherană).
Astăzi, de la ora 12:00, a început amenajarea zonei în Piața George Enescu, iar dezafectarea se va face după încheierea evenimentului în data de 23 august 2021, până la orele 22:00.
Totodată se vor elibera parcările publice cu plată de pe Aleea Kretzulescu și Sala Palatului începând de astăzi, de la ora 16:00, până la încheierea evenimetului.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudenţă, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri și să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.