Ascultă Radio București FM Live

Charlotte Rampling, Florin Piersic Jr., Radu Afrim, artiști prezenți în ultimul weekend FITS2021

Articol de andreiabarsanbfm, 27 august 2021, 12:07

Al doilea weekend FITS 2021 și ultimul, totodată, oferă întâlnirea cu alți creatori împortanți din România și din străinătate, dar și o serie de spectacole stradale, mult  așteptatul moment al Galei Celebrităților, și,  la final, focul de artificii.

În această seară, la ora19:00, la Sala Thalia din Sibiu se va desfășura  Gala Celebrităților FITS 2021. ”Este un eveniment de recunoaştere și de celebrare a contribuției pe care personalitățile distinse cu stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu și-au adus-o la îmbogățirea artei și a culturii universale”, spun organizatorii.

La această ediție vor primi stea și artiștii onorați anul trecut,  care nu au putut fi prezenți din cauza pandemiei: Denis O’Hare (2020), Jan Lauwers (2020), Israel Galván (2021),Akram Khan(2021), Helmut Stürmer (2021), Charlotte Rampling (2021), Yoshi Oida (2021).

Charlotte Rampling, Israel Galván, DenisO’Hare,  Helmut   Stürmer, vor participa la Gală,  alături   de   alte  oficialități  locale   și   naționale,   diplomați,   invitați speciali. Actrița Ana Ularu va primi Premiul „Virgil Flonda”, iar regizorul Bobi Pricop, Premiul „Iulian   Vișa”, cu   același   prilej.

Evenimentul va fi înregistrat și transmis, ulterior, de Televiziunea Română.

Ceremonia de acordare a stelelor va avea loc de la ora 18:00, pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății. Aleea Celebrităţilor este o structură asociată a Festivalului Internațional   de   Teatru   de   la   Sibiu,   gândită   ca   un   loc   permanent   de   recunoaştere   a contribuţiilor pe care personalități marcante ale culturii și ale artei au adus-o la îmbogățirea patrimoniului universal și numără anul acesta 50 de stele. Ele pot fi admirate pe parcursul înregului an, accesul în această zonă pietonală fiind gratuit.

 

 

Acestui proiect i-a fost dedicat albumul cu același titlu, realizat de președintele festivalului Constantin Chiriac,  și care prezintă cronologic personalițățile ale căror nume se regăsesc ”turnate pe asflat”, însoțite de fotografii, date biografice, dar și mărturisiri emoționante.

 

Spectacolul lui Radu Afrim, „Orașul cu fete sărace”, „Familia Adams” și ”Maia de Buenos Aires”, ambele în regia lui Răzvan Mazilu, „Tom și Jerry 3.0” – cu Florin Piersic Jr.,”Vrăjitoarele din Salem”, montarea lui Vlad Cristache, alături de premiata producție „Povestea prințesei deocheate” a lui Silviu Purcărete, sunt doar câteva din recomandările reprezentațiilor incluse în programul acestui weekend.

Spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, care are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, ce pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea, va fi prezentat în 28  august ora 22:00, la Fabrica de Cultură – Sala Eugenio Barba. Spectacolul ”a primit” și un minunat album de fotografii, realizat de Mihaela Marin, lansat la FITS 2021, în prezența autoarei, a regizorului, dar și a scenografului Dragoș Buhagiar.

Publicul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este invitat la spectacolul „Tom și Jerry 3.0”, o producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, în regia lui Florin Piersic Jr., avându-i în distribuție pe Marius Turdeanu, Ali Deac și Florin Piersic Jr. Nu este un desen animat! Este mai degrabă un film de acțiune pentru oameni mari. Poate fi urmărit în 29 august, la ora 21:00, în Sala Mare a TNRS, dar și în transmisie directă, online.

De asemenea, spectacolul lui Radu Afrim, „Orașul cu fete sărace”, o producție a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași, va fi prezentat în 29  august , la ora 19:00, la Fabrica de Cultură Sala Faus, iar varianta înregistrată va fi difuzată online, pe www.sibfest.ro, pe 28 august, de la ora 21:00 și în dimineața următoare, de la 9:00.

Și mai avem o recomandare pentru spectatorii virtuali ai acestei ediții: astăzi, de la 22:00 și mâine de la 10:00, va fi difuzată înregistrarea spectacolului Maternal”, un text de Alexandra Badea, în regia lui Radu Nica, producție a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

Cei care se află în Sibiu se pot bucura în continuare de spectacole stradale.

„Moby Dick”, o producție a Teatro dei Venti, inspirată de romanul lui Herman Melville, include decoruri de mari dimensiuni și o echipă formată din 20 de artiști, actori, muzicieni, acrobați și tehnicieni. Spectatorii FITS se vor întâlni cu artiștii italieni în 28 august, la ora 21:45, și în 29 august, la ora 21:15, în Piața Mare.

Sâmbătă, tot în Piața Mare, ai parte de o experiență inedită cu „Visul unei nopți de vară”, de A3Teatr, în regia lui Dariusz Skibinski. Un spectacol efemer, ce luminează noaptea cu lanterne magice și se îndreaptă spre locuri neumblate. Te invită la dans, îți trezește simțurile cu muzică interesantă, te zăpăcește și te amețește. Îți amuțește necazurile și te transpune în lumea visurilor. În 28 august, la ora 22:30, și în 29 august, ora 20:30, pe Pietonala Nicolae Bălcescu.

Duminică, 29 august, la ora 23.15 va avea loc focul de artificii, la ora 23:15, în Piața Teatrului.

Întregul program FITS este disponibil pe www.sibfest.ro. Spectatorii au la dispoziție și aplicația de mobil FITS, care poate fi descărcată gratuit din APP Store și Google Play.

Etichete:
Actualitate luni, 12 mai 2025, 11:00

România la cea de-a XXXVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino

România participă la cea de-a XXXVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, în perioada 15 – 19 mai, standul românesc,...

România la cea de-a XXXVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino
Actualitate luni, 12 mai 2025, 10:48

Restricţii de circulaţie pe A2, în zona Feteşti, pentru reparaţii asfaltice

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) instituie marţi restricţii de circulaţie pe autostrada A2, timp de 8 ore,...

Restricţii de circulaţie pe A2, în zona Feteşti, pentru reparaţii asfaltice
Actualitate luni, 12 mai 2025, 09:12

Bine de citit: The Year’s Best Fantasy @ Horror – volumul 3

Același anunț ca la volumul anterior. Pentru cititorii care nu au timp sau răbdare decât pentru texte excepționale, recomandările mele sunt...

Bine de citit: The Year’s Best Fantasy @ Horror – volumul 3
Actualitate luni, 12 mai 2025, 06:59

Vreme deosebit de rece în Capitală!

Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată, în Capitală, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Astăzi, remperatura...

Vreme deosebit de rece în Capitală!
Actualitate luni, 12 mai 2025, 06:52

Podcast: Cum să… învățăm copiii să-și exprime emoțiile? VIDEO

Primul pas nu e să-ți arăți emoțiile, ci să le conștientizezi. Fără conștientizare, trecem direct la manifestări — ridicat tonul,...

Podcast: Cum să… învățăm copiii să-și exprime emoțiile? VIDEO
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 22:53

Sărbătoare bucureșteană în Ardeal: FCSB o învinge pe „U” Cluj grație dublei semnate de Marius Ștefănescu în etapa în care a devenit pentru a doua oară la rând campioană în Superligă

„U” Cluj și FCSB și-au dat întâlnire în runda cu numărul opt din Superligă, într-un duel în care „roș-albaștrii” începeau drept...

Sărbătoare bucureșteană în Ardeal: FCSB o învinge pe „U” Cluj grație dublei semnate de Marius Ștefănescu în etapa în care a devenit pentru a doua oară la rând campioană în Superligă
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 18:20

Săptămâna începe cu vreme rece și instabilă în București

La noapte, cerul va prezenta înnorãri şi trecãtor va ploua. Vântul va avea unele intensificãri (viteze de 35…45 km/h). Temperatura...

Săptămâna începe cu vreme rece și instabilă în București
Actualitate duminică, 11 mai 2025, 17:18

Cazinoul din Constanţa îşi redeschide porţile

Primăria orașului Constanța anunță redeschiderea Cazinoului, după cinci ani de lucrări de reabilitare și restaurare. Instituția anunță că...

Cazinoul din Constanţa îşi redeschide porţile