Controale în stațiile de cale ferată şi în trenurile de călători!
Articol de bucurestifm, 6 septembrie 2021, 12:05
Poliția Transporturi începe controale în stațiile de cale ferată, zonele adiacente și în trenurile de călători. Acestă acțiune se desfășoară timp de o săptămână în România și în alte douăsprezece țări.
Principalele obiective ale acțiunilor planificate sunt:
- prevenirea accidentelor rutiere produse la trecerea la nivel cu calea ferată, la traversarea căii ferate prin locuri interzise
- prevenirea accidentelor generate de urcarea sau coborârea din trenurile aflate în mișcare
De asemenea, vor fi și controale privind consumul de alcool sau substanțe interzise de către mecanicii de locomotivă sau de către alte persoane cu rol în siguranță feroviară.