SEEN – un spațiu contemporan unde tema originalității ajunge să fie chestionată și abandonată!
Articol de bucurestifm, 9 septembrie 2021, 12:59
Explorând noile tendințe în arta contemporană digitală, unde utilizarea imaginilor, a clipurilor video sau a textelor (uneori chiar a generatoarelor de texte) din mediul online a devenit proces creativ, proiectul SEEN propune o expoziție de digital art, o incursiune în multiple tipuri de performance-art contemporane și o familiarizare cu muzica experimentală, în cadrul unui workshop la care sunt invitați adolescenții interesați de muzică ai Sectorului 2 din București.
SEEN este înscris în contextul artei contemporane dintr-un post-modernism târziu, unde tema originalității ajunge să fie chestionată și chiar abandonată. Mitul geniului și al unicității a fost una dintre marile obsesii în cultura secolului XX, dar istoria artei a căutat dintotdeauna să eticheteze, să construiască categorii sau să încadreze individualități în grupuri, curente sau tendințe, în funcție de teme, subiecte sau tehnici.
Secolul XXI a adus în prim plan grupurile și comunitățile tematice, formate din creatori versatili, cu multiple interese și direcții de dezvoltare artistică, care colaborează în inițiative cel mai adesea pluridisciplinare. Adaptați ritmului impus de tehnologie, care le permite să schimbe idei în comunitățile online din rețelele sociale, artiștii primesc răspunsuri în funcție de algoritmii cu care își curatoriează feed-ul, transformând preocupări individuale în teme comunitare.
Unicitatea nu mai este un deziderat. Din contră. Asemănarea cu alții, apartenența la trenduri și capacitatea de adaptare continuă la contemporaneitate a devenit astăzi un standard.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 15 septembrie, între orele 17:00 – 21:00, la Galeria Leilei din Strada Aurel Vlaicu 88-90, Sector 2, București.
Curatoarele inițiativei SEEN sunt Gabriela Mateescu, Marina Oprea și Diana Miron.
„SEEN”. Un reper social media. Destinatarul a citit mesajul dar nu a răspuns, anulând astfel existența emițătorului. Expeditorul este pus pe „hold”. Ar putea fi aceasta o punte de legătură cu „déjà-vu”-ul creației artistice de azi?
Răspuns imun la surplusul zilnic de informație, dozarea expunerii a devenit o opțiune de safe space și de conservare a energiei, atât în producția artistică, cât și în spațiul personal. Avem opțiunea de a nu accesa link-uri și de a nu răspunde mesajelor care ne asaltează și asta ne liniștește. Ceea ce, cândva, ar fi putut însemna anulare se relativizează acum, prin iluzia unei amânări. Poate vom face asta mai târziu.
Pornind de la acest concept, expoziția curatoriată de Gabriela Mateescu, în parteneriat cu platforma de promovare a artei digitale românești spam-index.com, va prezenta noi lucrări ale unor artiști prezenți pe site-ul omonim: George Crîngașu, Adrian Ganea, Edith Lázár, Thea Lazăr, Anastasia Manole, taietzel ticalos și o nouă invitată Hortensia Mi Kafchin, cunoscută nu numai pentru pictura ei metafizică ci și pentru interesul pentru arta digitală.
Artiștii sunt chemați să exploreze conceptul SEEN fie prin raportări într-o gamă largă de intervenții artistice, de la reinterpretări ale unor lucrări deja celebre sau proprii și incursiuni în istoria artei, până la discuții despre limbajul folosit pe rețelele de socializare.
PERFORMANCE. Componenta performativă a proiectului SEEN reunește trei artiști cu experiențe și abordări diferite, care interferează într-o serie menită să reunească direcțiile performative care s-au coagulat în ultimii ani pe plan local. Sunt demersuri creative multidisciplinare sau participative, adesea greu de înscris în curente sau trenduri.
Alexandra Sand, Florin Flueraș, Raluca Croitoru au pregătit trei instanțe de performance art, care vor fi prezentate în cadrul vernisajului, în data de 15 septembrie, și la Noaptea Albă a Galeriilor, în perioada 15-16 octombrie.
Proiectul va fi închis de Grupul Aural Eye cu un spectacol de mapare 3D și culoare în galeria Leilei, alături de un performance sonor susținut de Diana Miron, Laurențiu Coțac și Outis Quartet ce va încheia o serie de ateliere de muzică experimentală dedicate adolescenților. O parte dintre tinerii cursanți vor contribui la concertul final – o instalație sonoră performativă clădită pe diferite tehnici vocale contemporane, instrumentale și improvizaționale.
Performance art-ul nu are o istorie bogată în România. Spre deosebire de alte țări din fostul bloc comunist, puțini artiști români au experimentat genul performance înainte de Revoluție. Cercetarea acestei direcții s-a dovedit anevoioasă, fiind vorba de un mediu destul de greu de clasificat și documentat, în special în perioada anilor ‘80, pentru care nu există nicio arhivă semnificativă.
Poate tocmai asta justifică interesul acordat ulterior performativității, în proiecte din ce în ce mai diverse, care ating probleme sociale, intersecționalitatea queer, feminismul, activismul politic, precum și o zonă metafizică de chestionare a efemerității şi imaterialității actului artistic performativ și a însăși producției artistice.
București FM este partener media al evenimentului.