Sector 3: Acces gratuit pe terenurile de sport din școli
Articol de Alina Neagu, 13 septembrie 2021, 18:39
Chiar dacă în alte sectoare (2, 4, 5 și 6) accesul cetățenilor în incinta unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru activități sportiv-recreative a fost aprobat și reglementat de luni bune, astăzi și consilierii locali ai sectorului 3 au votat pozitiv.
Se vor putea folosi terenurile de sport la o oră distanță după încheierea cursurilor, până la ora 20.00 iarna și 22.00 vara, atât cât permite lumina naturala. Pe terenurile de sport prevăzute cu nocturnă, se va putea practica sport pana la ora 22.00, indiferent de anotimp.
În incinta școlilor care nu au terenuri de sport este interzisă practicarea jocurilor cu mingea, aici se vor amenaja spatii pentru activități recreative: șah, table etc.
Legat de învățământ este și următorul proiect: “Școala după scoală”. Și în anul școlar 2021 – 2022, acesta va fi integral finanțat de la bugetul local.
Deocamdată sunt incluse 21 de școli. Bugetul necesar finanțării programului este de 14 milioane de lei. Față de proiectul din anii anteriori, acum va apărea o aplicație, accesibilă elevilor și părinților, prin care se obține feedback-ul beneficiarilor.
Consilierii locali au mai aprobat și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București, asociație din care fac parte toate celelalte cinci primării de sector și Primăria Capitalei. Deocamdată, consilierii locali ai sectorului 1 sunt singurii care nu au votat acest proiect.