Dacă în grupul de copii din avionul care se prăbușește pe o insulă pustie ar fi fost și o fată, atunci am fi avut o carte diferită și probabil mult mai puțin interesantă. Și nu e o afirmație misogină, chill out, pentru că prezența unei fete ar fi împiedicat mai mult ca sigur apariția comportamentelor barbare, de tip tribal, ale unor băieți pentru care regulile făcute de adulți nu mai au nicio relevanță, atâta vreme cât nu mai există niciun adult care să le impună.
Cartea lui William Golding rămâne în continuare una dintre preferințele copiilor și adolescenților, iar eu cred că acest lucru se întâmplă tocmai pentru că aceștia găsesc aici o lume din care și-ar dori să facă parte, pentru a face tot ceea ce vor, fără a da socoteală nimănui.
Cu excepția celor din familie, copiii nu prea îi iubesc pe adulți, pentru că aceștia le spun mereu ce au voie și ce nu au voie să facă. Cei mici nu fac năzbâtii din greșeală, ci intenționat, și presupun că numai cu asta s-ar ocupa dacă nu ar apărea cei mari care să îi certe și să îi pedepsească.
Pe insula unde ajunge grupul de băieți, regulile de acasă mai funcționează doar o vreme, din inerție. Pentru că au fost condiționați să respecte autoritatea absolută a adulților, copiii se vor supune pentru un timp unei autorități inventate, o scoică uriașă care îi oferă dreptul deținătorului de a lua cuvântul și de a fi ascultat de ceilalți.
Numai că puștii nu au chef niciodată să vorbească pe rând și cu atât mai puțin să asculte de alți copii pe care, considerându-i mai slabi, le-ar face mai curând plăcere să-i intimideze și să-i umilească, mai ales în acest paradis izolat, departe fiind de oamenii mari și de toate discuțiile lor elevate despre bullying.
Doar că într-un final, așa cum se întâmplă întotdeauna, în mijlocul copiilor apare și un adult, care le distruge lumea, sau îi salvează, depinde din punctul cui de vedere privești.
