- În perioada august 2020- iunie 2021- prin repartiție gratuită către spitale
- Din data de 31 august 2021, conform Adresei nr. IM8033/31.08.2021-prin repartiția unei cote de doze pe care spitalele au putut să o achiziționeze direct de la producător.
“În perioada anterioară mandatului pe care l-am început eu, ca interimar, s-a luat decizia ca un stoc de 6.064 de flacoane de Tocilizumab să fie accesibile spitalelor care au avut în tratament pacienţi COVID-19 cu forme severe. Spitalele puteau cumpăra direct acest medicament de la producător. Până la data de 21 septembrie 20201, au fost achiziționate 4.323 flacoane din cele peste 6000. Este posibilă relocarea medicamentelor acolo unde este necesar”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Ministrul interimar al Sănătății a explicat că, în prezent, există stocuri pentru tratarea bolnavilor cu forme severe de boală și că a solicitat o nouă metodologie de repartizare a acestui medicament, astfel încât să fie scurtată calea prin care acest tratament să ajungă la pacient.
Mai mult, conform legislației în vigoare, în cadrul unităților sanitare cu paturi nu trebuie să existe o presiune financiară, deoarece se decontează toate cheltuielile suplimentare pentru asigurarea tratamentului pacienților cu COVID-19 în perioada stării de alertă.
La ora actuală, Ministerul Sănătăţii a încheiat un acord-cadru pentru achiziția de Tocilizumabum. În perioada imediat următoare, în urma semnării contractelor subsecvente, vor fi furnizate, gratuit, un număr de 2000 flacoane de Tocilizumab de 400 mg/fl și 6436 flacoane de 80 mg/fl spitalelor care tratează pacienți cu forme severe de boală.