Consilierii municipali PNL și USR s-au certat pentru drumurile radiale!
Articol de Mircea Apostolescu, 30 septembrie 2021, 16:29
Consilierii PNL și USR s_au certat, în cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pe marginea proiectului privind aprobarea colaborării dintre Municipiul București, Consiliul Județean Ilfov și Ministerul Transporturilor pentru construirea drumurilor radiale.
Aceste drumuri, străpungeri, ar urma să facă legătura între trama stradală a Bucureștiului și Autostrada A0.
Primarul general Nicușor Dan a propus scoaterea de pe ordinea de zi a ședinței CGMB de azi a proiectului.
Propunerea edilului Capitalei a fost susținută de către grupul de consilieri municipali ai USR. Prin vocile lui Cosmin Smighelschi, Andrei Rigu și Dan Milea, reprezentanții USR au susținut că proiectul prevede construcția unei „autostrăzi” prin Pădurea Băneasa și a unei străpungeri în zona Lacului Străulești și a Cimitirului Dămăroaia.
Liberali Stelian Bujduveanu, Andrei Badiu și Cătălin Deaconescu au reiterat, însă, faptul că drumurile radiale sunt necesare pentru decongestionarea traficului din București, pentru ca bucureștenii să poată folosi Autostrada A0 pentru a nu traversa centru Capitalei.
”Grupul PNL nu dorește scoaterea acestui proiect depe ordinea de zi, având în vedere că în programul de guvernare și noi susținem infrastructura. Discutăm de un protocol care să creeze cadrul în care cele 3 instituții să funcționeze pentru a realiza aceste drumuri radiale. Nu crează niciun traseu, nicio obligație, decât cadrul legal în vederea depunerii tuturor diligențelor pentru realizarea acestor obiective de importanță crucială pentru noi. Vedem cu toții că ne sufocăm în orașul acesta din cauza traficului”, a declarat Andrei Badiu, consilier general PNL.
„Orice întârziere în demararea proiectelor va însemna că bucureștenii vor continua să piardă o oră și jumătate – două, zilnic, în trafic”, a subliniat Cătălin Deaconescu.
În vreme ce grupul USR a susținut punctul de vedere potrivit căruia primarul general, ca inițiator, poate retrage proiectul, fără votul consilierilor municipali; liberalii au insistat că, odată propusă ordinea de zi, consilierii trebuie să își dea votul asupra scoaterii unor proiecte sau a suplimentarii acesteia.
Andrei Rigu, consilier USR-PLUS: ”Tocmai pentru că acest proiect are această magnitudine, este foarte important pentru municipiul București cât și pentru judetul Ilfov, considerăm necesar să se scoată de pe ordinea de zi, să se amâne până la următoarea ședință a Consiliului General, pentru a se înțelege foarte bine acest proiect și etapele lui. Până cu 5 zile în urmă, când a fost anunțată ședința Consiliului General, nu am avut cunoștință de acest proiect, deși între timp am aflat că au existat grupuri de lucru încă din luna martie a acestui an. Probabil de aceea există acea hartă, cu traseele drumurilor radiale, care au fost stabilite în urma unei minime analize. Nu am primit aceste analize, prin urmare nu știm cum s-a ajuns la respectivele trasee. Mai mult, două din aceste trasee trec prin spații verzi, prin Pădurea Băneasa, se propune un drum cu două benzi pe sens prin Pădurea Băneasa și pe deasupra Lacului Străulești și a Cimitirului Dămăroaia. Vrem să ne uităm pe analizele preliminare. Nu suntem împotriva dezvoltării infrastructurii. Prin acest protocol se stabilește colaborarea, dacă se aprobă așa, este posibil ca apoi să nu mai putem interveni”.
”Acea trecere prin Pădurea Băneasa este o eroare, a rămas așa dintr-o versiune anterioară. După o discuție cu Ministerul Transporturilor și Consiliul Județean ilfov a fost scoasă. Este un proiect pe care îl susțin, dar aș vrea să avem un acord în coaliția care are majoritatea în Consiliul General”, a precizat primarul general Nicușor Dan.
Cosmin Smighelschi, consilier USR a subliniat faptul că ”USR susține infrastructura, însă proiectul a venit foarte târziu, a avut o anexă cu o hartă cu anumite străpungeri care aparent încalcă spațiile verzi sau nu sunt cele agreate inițial la minister, deoarece proiectul a venit apoi cu altă hartă. Din cauza acestor nelămuriri tehnice, care țin de aparatul ministerului, de comunicare, suntem de acord și susținem să se retragă proiectul. Vom reveni cu el în cel mai scurt timp”.
Pentru menținerea pe ordinea de zi a proiectului a intervenit și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu: „Din propria experiență, aceste lucruri durează foarte mult și am văzut de nenumărate ori situații similare, în care proiecte benigne sunt supra analizate într-o etapă incipientă. Vă dați seama că orice proiect va avea nevoie de o evaluare de mediu, fără ea nu poate fi bugetat și implementat. Pentru că suntem în întârziere, eu vă rog să țineți acest proiect pe ordinea de zi și să-l votați. Am intervenit fiindcă sunt foarte multe proiecte care au legătură cu Sectorul 6”.