Percheziţii la o societate comercială, pentru nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restricţionaţi
Articol de bucurestifm, 30 septembrie 2021, 14:57
Politiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus astăzi în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restricționați.
Potrivit Politiei Capitalei, cercetările au fost declanșate, din oficiu, iar din probatoriul administrat a rezultat că persoana juridică ar fi oferit spre comercializare, în mediul online, un produs ce conține substanța chimică acid azotic, fără a fi autorizată în acest sens, conform legii.
În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 140 de recipiente de soluție.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.