CNAIR a aprobat proiectarea şi execuţia a două tronsoane din Autostrada de Centură Bucureşti Sud

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a avizat Proiectul tehnic şi detaliile de execuţie pentru proiectarea şi execuţia sectoarelor 1 şi 2 ale lotului 3 din Autostrada de Centură Bucureşti Sud, a anunţat miercuri compania.

,,Miercuri, 3 octombrie 2021 în cadrul CTE – CNAIR SA, au fost avizate Proiectul Tehnic şi Detaliile de Execuţie, urmând a fi emis Ordinul de Începere a Lucrărilor pentru contractul ,,Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centura Bucureşti Sud, Lotul 3, Sector 1, km 85+300 – km 100- 765, aferent Centura Sud şi Sector 2, km 0+000- km 2+500, aferent Centura Nord”, se menţionează în comunicat.

Antreprenorul general este Asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading ’98 SRL, iar valoarea totală a contractului este 853,422 milioane lei, fără TVA.

Finanţarea se va asigura din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 -2020, dar şi cu bani de la Guvernul României.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.