Ascultă Radio București FM Live

Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită astăzi de zeci de mii de credincioşi!

Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită astăzi de zeci de mii de credincioşi!
Foto: Sursa foto: Adriana Baciu

Articol de bucurestifm, 14 octombrie 2021, 10:31

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, în ziua de 14 octombrie, prilejuieşte la Iaşi un mare pelerinaj din toată ţara.

Născută în Epivat, Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, într-o familie de neam bun şi cu credinţă în Dumnezeu, Sfânta Parascheva a primit o creştere aleasă şi educaţie religioasă.

Foarte tânără fiind, a intrat într-o mănăstire închinată Maicii Domnului din oraşul Ieracleea Pontului. Petrecând cinci ani în acea mănăstire, s-a dus apoi să viziteze Mormântul Domnului, din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani, într-o mică aşezare de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.

Nevoinţele Sfintei Parascheva erau multe şi grele: „ca băutură întrebuinţa apa de izvor – şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină – şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea” (‘Vieţile Sfinţilo’r – n.r.).

De la mănăstirea de călugăriţe din pustiul Iordanului s-a reîntors în locurile natale, într-un loc numit Calicratia, unde s-a nevoit doi ani în Biserica Sfinţilor Apostoli, înainte de a trece la cele veşnice.

Multă vreme după aceea, în urma arătării minunate a Sfintei, care a cerut unui anumit monah să mute trupul înmormântat în apropiere, pe care nu-l putea suferi pentru necurăţia lui, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost găsite întregi şi neputrezite, fiind depuse în Biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, pentru închinare şi cinstire.

Apoi, Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivat în cetatea Tîrnovei şi de aici au fost strămutate la Belgrad, iar de acolo în Constantinopol.

De la Constantinopol, sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au ajuns la Iaşi, în 1641, când au fost dăruite domnului Moldovei, Vasile Lupu (1634-1653), drept recunoştinţă pentru achitarea datoriilor Patriarhiei către turci.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR, când s-a stabilit ca în data de 14 octombrie să fie organizat hramul acesteia.

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:37

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii

Cetăţenii din sectorul 3 pot beneficia de un serviciu gratuit, de ridicare a deşeurilor provenite din construcţii, în limita a 30 de saci pe an,...

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:26

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena

Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, deschis în august 2024 și închis la începutul lui ianuarie 2025, și-a reluat activitatea. Acesta a fost...

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:06

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025

O nouă ediție a Târgului de Turism al României va reuni cele mai importante oferte turistice din România și din întreaga lume. Între 20 –...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:51

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect

UPDATE 19:45 : Muzeul Drents din Olanda anunţă, miercuri, că trei suspecţi au fost arestaţi în cazul pieselor de tezaur dacic, furate. Poliţia...

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:27

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!

Protecția Animalelor CJ Ilfov organizează în perioada 3-14 februarie, o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, atât cu...

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:41

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”

Violența în școli este o realitate tot mai vizibilă, iar soluțiile pentru combaterea ei trebuie să implice atât autoritățile, cât și...

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:40

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională

Forţele de ordine vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care va survola zona stadionului Arena...

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 15:48

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală

Peste 30.000 de amenzi, în valoare totală de 19,5 milioane de lei, au fost aplicate, anul trecut, de Poliţia Locală Sector 6, cele mai frecvente...

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală