Invitații emisiunii În Comunitate au fost Cătălin Doscaș de la Buletin de București și Mircea Apostolescu, reporter BucureștiFM.
Clădiri vechi, uitate de timp și de oameni. Este imaginea tristă a multor zone din București. Autorități și cetățeni nepăsători dar cu toți ne temem de un cutremur. Un seism care ar pune la pământ, din păcate, multe părți din oraș. Povestea pleacă din urmă cu mulți ani, spune Cătălin Doscaș de la Buletin de București.
„Multe sunt încadrate la risc seismic. Foarte multe nu au șansa să fie evaluate. Totul pleacă din 1977 când lucrările de consolidare a Bucureștiului au fost sistate. Discutăm despre un program, despre restaurare, acum. Bucureștenii nu mai vor să stea în clădiri istorice. Nu mai știu ce să facă și nu știu cine ar trebui să le consolideze. Nimeni nu poate să răspundă la întrebarea când terminăm consolidarea”.
Rădăcinile problemei sunt mult mai adânci și mai vechi, spune Mircea Apostolescu, reporterul BucureștiFM.
„Povestea trebuie începută de la 1940 când nu se aplicau norme de siguranță antiseismică pentru că nu se știau foarte multe. Aceste construcții de P + 4 sunt cele mai periculoase în cazul unui seism mare. Dintre ele, multe sunt emblematice pentru București; au valoare istorică. A existat o firmă care a început consolidarea și a fost un început. Au fost câteva blocuri pe care au resușit să le termine, iar proprietarii au prins încredere”.
Că vom avea un cutremur mare, nu mai este o necunoscută și ne obișnuim cu ideea. Însă cum prevenim o situație dezastruoasă?
„Va fi un cutremur cel puțin la fel de mare ca cel din 1977. Decanul Facultății de Construcții spune că o clădire slăbește la cutremur. Primii care vor intra în clădirile rămase în picioare, vor intra inginerii noi. Vor interzice accesul în ea. Discuția este ce putem face până să vină cutremurul. Ce planuri avem când se oprește cutremurul. Există o problemă de logistică; cum evacuăm molozul din oraș. Este cinic dar acesta este adevărul.”
Autoritățile trebuie să aibă un plan. Altfel, dezastru va fi de proporții, cu atât mai mult cu cât multe clădiri stau, deja, să cadă.
„Trebuie să ne gândim la ce facem în fiecare zi, ca primar, ca prim-ministru, să reducem numărul de victime. Să renunțăm la privirea mioritică. La nivel de exercițiu, totul este minunat. Dar ce faci când e trafic? Cine intervine? Unde sunt utilajele? Mai întâi trebuie să dai molozul deoparte, apoi intri și scoți oameni. La noi prefectul stă într-o clădire care, la cutremur, ar fi rasă de pe fața pământului”.
Iar scenariul poate fi mai sumbru.
Pe de altă parte, clădirile vechi, care ar trebui renovate, ar aduce valoare Bucureștiului.
„E posibil să rămânem izolați, să se blocheze intrările în București. Să vedem câți suntem și cum ne putem ajuta. Niște planuri spun că, în afara Bucureștiului să fie puse corturi. Am avea cel puțin tot atâtea victime ca în 1977. Dar ne gândim și la pagubele materiale. În centrul istoric s-a consolidat dar clădirile nu mai au utilitate. Sunt folosite doar economic; nu mai înseamnă nimic în mentalul colectiv”.
Și aici ar trebui să fie tot mâna autorităților.
„Primăria trebuie să identifice aceste clădiri și să le spui povestea. Să pui o plăcuță, să faci un circuit turistic. E biserica SF. Gheorge… Să aducem turiștii nu numai pentru băut bere în Centrul Vechi”.
Dacă nu facem nimic, ne îndreptăm cu pași siguri spre dezastru. Și, pe lângă autorități, punem umărul și noi, proprietari sau asociații de proprietari.
„Dacă nu luăm lucrurile în serios…Răspunderea este a fiecărui arhitect șef care aprobă construcții. Trebuie început acum acest proiect. Cetățeanul. De multe ori avem de a face cu asociații care nu vor consolidarea, proprietari care nu au grijă de case. E un cumul de factori: statul și cetățeanul. Statul poate da amenzi care pot duce până la expropriere”.
