Roger Zelazny a scris cele zece cărți din serie de-a lungul a peste douăzeci de ani iar eu le-am citit pe primele patru în doar câteva saptămâni. Cred că m-am grăbit… Autorul a îndesat pur și simplu multe lucruri în fiecare volum, ceea ce nu e neapărat rău pentru cititor dacă își face siesta o vreme mai îndelungată după fiecare lectură, doar că în cazul meu turul de forță a transformat noțiunea de îndesat în cea de îmbâcsit…
Mulți frați, magie, uriași, apă și foc, pitici, intrigă polițistă, tortură și urmăriri, furtuni și locuri stranii, e doar vina mea că am activat întreaga avalanșă, care evident că m-a copleșit, m-a astupat și m-a strivit de nu m-am mai văzut. Din fericire, după ce avalanșa s-a mai potolit, lecturarea în regim de urgență a două cărți pentru preșcolari m-a făcut să-mi recapăt cât de cât echilibrul beletristic, așa că acum sunt relativ bine.
Ok. Roger Zelazny este unul din scriitorii mei preferați, și chiar nu glumesc deloc, așa că voi încheia cu un lucru apreciativ, un atu al epopeii lui Corwin și a celorlalți prinți din Amber. Atuul este chiar Atuul, cartea de joc prin care oricare dintre frați poate trece în mod fizic pentru a ajunge la ceilalți. O idee deosebită, de fapt paiul cu care am reușit să respir prin zăpada cea densă și să rezist chiar și volumului cu numărul patru, “Mâna lui Oberon”.
Poate că voi reveni și le voi citi și pe celelalte, dar măcar câteva anotimpuri să mai treacă până atunci, cu cel puțin două primăveri printre ele, ca să se dezghețe bine zăpada.
