Ascultă Radio București FM Live

Universitatea Craiova pierde la malul mării cu Farul

Articol de , 8 noiembrie 2021, 01:00

Echipa lui Gică Hagi a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (0-0) pe teren propriu la Ovidiu, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal.

Adrian Petre a marcat singurul gol al meciului în minutul 77, la prima sa atingere după intrarea pe teren, după o fază la care au mai colaborat doi jucători proaspăt introduşi de Gheorghe Hagi, Eduard Radaslavescu şi Ely Fernandes.

Meciul a avut două reprize complet opuse. Universitatea a dominat-o pe prima, în care şi-a creat câteva ocazii bune de a înscrie prin Jovan Markovic, în timp ce Farul a fost mai incisivă după pauză, ratând şi ea câteva situaţii clare înainte de a deschide scorul.
Universitatea a avut şansa egalării, însă portarul Marian Aioani s-a opus senzaţional reluării lui Andrei Ivan cu călcâiul, din doar câţiva metri.

Universitatea venea să joace la Ovidiu, după cinci victorii consecutive în campionat şi şapte în toate competiţiile. Acesta este şi primul meci după seria de şapte în care craiovenii nu au marcat, însă rămân echipa cu cel mai bun atac din Liga I.

După acestă partidă, oltenii rămân pe lucul 3 cu 28 de puncte, în timp ce Farul păstrează poziţia a 6-a în clasamentul Ligii întâi cu 24 de puncte.

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:04

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 

Primarul General, Nicușor Dan, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele detalii în legătură cu organizarea...

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:58

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie

93.605 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – s-au înregistrat în perioada 11 – 17...

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:26

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională

Aeronavele F-35 vor reprezenta, nu doar un simbol al competitivităţii Forţelor Aeriene Române la Marea Neagră, ci şi un element central în...

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:08

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național

Roxana Amarandi, solista trupei E-an-na, a fost invitata matinalului București FM, unde a împărtășit detalii despre noul album al...

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:40

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj...

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:10

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, derulează operaţiunea „Green-Pass”, pentru verificarea unor locaţii de cazare...

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 10:45

Noul tren de la Alstom a fost anulat, joi dimineaţa, din cauza unor erori afişate de computerul de bord

Trenul nou  a fost anulat joi dimineaţa din cauza unor erori afişate de computerul de bord, călătorii fiind reprogramaţi pentru următorul...

Noul tren de la Alstom a fost anulat, joi dimineaţa, din cauza unor erori afişate de computerul de bord