Ascultă Radio București FM Live

„Coppélia”, „La Traviata”, „Faust” și „La Bohème”, în această săptămână pe scena Operei Naționale București!

Articol de , 15 noiembrie 2021, 16:52

Spectatotii sunt așteptați la Opera Națională București, în această săptămână, în Sala Mare de spectacole, cu patru titluri din repertoriul actual.

Baletul „Coppélia” de Léo Delibes, spectacolul de operă „La Traviata” de Giuseppe Verdi, spectacolul cu opera „Faust” de Charles Gounod și „La Bohème” de Giacomo Puccini, sunt propunerile ONB pentru patru seri printre acorduri muzicale și coregrafii de poveste.

Joi, 18 noiembrie, începând cu ora 18:30, va avea loc spectacolul de balet „Coppélia” de Léo Delibes, în regia și coregrafia Corinei Dumitrescu. „Coppélia”, balet capodoperă a lui Léo Delibes, considerat unul dintre modelele clasice ale genului coregrafic. La mai bine de un secol de la premiera mondială, „Coppélia” își păstrează forța de expresie, fiind reprezentat în diverse variante pe scenele multor teatre din lume.

Vineri, 19 noiembrie, ora 18:30, se va juca spectacolul cu opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi, în regia lui Paul Curran. Una dintre cele mai cântate opere din lume – așa cum era încă de pe vremea lui Verdi, când mai toate instituțiile muzicale o aveau în repertoriu – „La Traviata” a fost compusă la puțin timp după ce Verdi a văzut la Paris, între 1851 și 1853, piesa de teatru adaptată după romanul lui Alexandre Dumas-fiul, „Dama cu camelii”.

Povestea reală a curtezanei Marie Duplessis – care a iubit până la sacrificiu și a murit la doar 23 de ani bolnavă de tuberculoză – l-a impresionat așadar nu doar pe scriitorul francez, care i-a dat viață curtezanei în romanul său, ci și pe Verdi, care a însuflețit-o în „La Traviata”.

Sâmbătă, 20 noiembrie, începând cu ora 18:30, va avea loc spectacolul cu opera „Faust” de Charles Gounod, în regia lui Alexandru Tocilescu.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Frédéric Chaslin, în calitate de invitat extraordinar. Prin opera „Faust”, Charles Gounod reușește să impună și un nou gen de operă, practicat mai ales în Franța, numit „Grand opera”.

El introduce în operă și un divertisment, fragment de balet introdus în operă, „Noaptea Valpurgiei”, devenit un pretext pentru sinteza tematică a unei fantastice călătorii în lumea tenebrelor, a iluziilor și simbolurilor. Includerea tabloului coregrafic nu a făcut decât să sporească faima acestei opera, deoarece adaugă un plus de spectaculozitate și înlesnește, totodată, accesul publicului la o problematică ermetică în viziunea lui Goethe.

Duminică, 21 noiembrie, ora 18:30, spectatorii sunt așteptați la spectacolul cu opera „La Bohème” de Giacomo Puccini, în regia lui Ionel Pantea.

Spectacolul de pe scena Operei Naționale București este construit ca o frescă de epocă, dar fără a respecta perioada în care au plasat acțiunea libretiștii, adică prima jumătate a secolului XIX- lea.

Convins de faptul că, pentru această operă, Puccini s-a inspirat din propriile experiențe ale anilor săi de studenție, regizorul Ionel Pantea și echipa sa de creație au mutat acțiunea peste câteva decenii, către finalul secolului, în Parisul anilor 1880-1890.

Astfel, scenografii Ștefan Caragiu și Liliana Cenean au recreat cu fidelitate atmosfera Cartierului Latin din această perioadă, cu celebra cafeanea „Momus” și vânzătorii ambulanți de pe străzile orașului, imaginea unei mansarde întunecate, adăpost pentru artiștii vremii, zorii unei zile aproape de bariera Parisului.

Biletele se pot achiziționa de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Puteți consulta regulamentul de participare la spectacole pe site-ul instituției în link-ul: https://operanb.ro/regulament-de-participare-la-spectacole/.

Actualitate duminică, 18 mai 2025, 17:54

CSM Bucureşti a încheiat sezonul cu o victorie!

CSM Bucureşti a încheiat sezonul 2024-2025 cu o victorie! Formația din Capitală, desemnată campioană încă din etapa trecută, a învins-o pe...

CSM Bucureşti a încheiat sezonul cu o victorie!
Actualitate duminică, 18 mai 2025, 16:49

„Hotel Caracaș”, instantaneu de istorie bucureșteană din secolul al XIX-lea!

Muzeul Municipiului București le propune atât bucureștenilor, cât și turiștilor, fie ei români sau străini, un nou concept expozițional, în...

„Hotel Caracaș”, instantaneu de istorie bucureșteană din secolul al XIX-lea!
Actualitate duminică, 18 mai 2025, 16:17

Incidente electorale, la București!

Se fac cercetări, la București, după ce au apărut informații conform cărora în Sectorul 1 ar fi fost găsite buletine de vot deja ștampilate...

Incidente electorale, la București!
Actualitate duminică, 18 mai 2025, 13:46

Florin Oprișor, antrenor și fost jucător de rugby la RC Grivița, despre nivelul din România al disciplinei sportive și despre promovarea tinerelor talente: „Cei care practică rugby au șansa de a deveni bărbați cu adevărat și se pot disciplina enorm”

Florin Oprișor a fost „oaspetele” unei noi ediții cu tematică sportivă a emisiunii radiofonice de pe București FM, „În Comunitate”,...

Florin Oprișor, antrenor și fost jucător de rugby la RC Grivița, despre nivelul din România al disciplinei sportive și despre promovarea tinerelor talente: „Cei care practică rugby au șansa de a deveni bărbați cu adevărat și se pot disciplina enorm”
Actualitate duminică, 18 mai 2025, 13:08

Politia cerceteaza o sesizare privind buletine de vot deja stampilate

Pana in acest moment nu s-au inregistrat situații deosebite, transmite Politia Capitalei. Pentru ca s-au sesizat unele situatii de fotografiere sau...

Politia cerceteaza o sesizare privind buletine de vot deja stampilate
Actualitate duminică, 18 mai 2025, 11:46

BEC: continuarea propagandei- interzisa

Biroul Electoral Central reaminteste candidatilor si sustinatorilor acestora ca in ziua votarii este interzisa continuarea actiunilor de propagandã...

BEC: continuarea propagandei- interzisa
Actualitate duminică, 18 mai 2025, 10:20

76 posibile incidente electorale

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate cu privire la 76 de posibile incidente petrecute ieri si in timpul noptii de sambata...

76 posibile incidente electorale
Actualitate duminică, 18 mai 2025, 09:04

Politia Capitalei: 4.200 de angajati la datorie astazi in Capitala

Aproximativ 4.200 de angajați ai MAI vor asigura climatul normal de siguranță în București, protecția celor aproximativ 1.300 de secții de vot...

Politia Capitalei: 4.200 de angajati la datorie astazi in Capitala