VIDEO: Roxana Bojariu, climatolog – „România are o reducere a emisiilor pe hârtie”!
Articol de dianamatei, 18 noiembrie 2021, 17:45
Invitata emisunii În Comunitate a fost Roxana Bojariu, climatolog.
Schimbările climatice pun în pericol viața planetei, iar noi facem ca aceste schimbări să se întâmple. Un cerc vicios în care ne-am complăcut zeci de ani. Acum se pune piciorul în prag pentru că planeta moare.
Summit-ul de la Glasgow a avut loc luna trecută sub președinția Marii Britanii. Toată lumea speră să aducă schimbări majore viața de zi cu zi a oamenilor de pe întreaga planetă, spune climatologul Roxana Bojariu, prezentă la eveniment.
„O etapă deosebită. Pentru prima dată trecem la implementarea Tratatului de la Paris. Țintele de emisii au fost stabilite. Este un proces transparent. S-a discutat și despre fluxul de finanțări. Țări dezvoltate dau 100 de miliarde pe ani celor mai puțin dezvoltate să decarbonizeze. S-a ajuns la doar 18 miliarde. După 2025 va exista un flux financiar mărit”.
Toată lumea este de acord că emisiile de cărbuni sunt cele mai nocive.
„E prima oară când avem degetul pus pe rană: cărbunele este cea mai murdară soluție și o problemă mare. Trebuie să reducem cărbunele din mixul energetic și combustibilii fosili, dacă nu, să eliminăm. Termenii nu sunt îndeajuns de drastici pentru că trebuie eliminare. Însă trebuie o tranziție spre un nou tip de economie”.
La Glasgow s-a decis ca cei mai puternici să-i ajute pe cei mai slabi. Cu alte cuvinte, cei mai bogați pe cei mai săraci.
„India a menționat o cifră care să asiste țara pentru adaptarea la schimbare: 700 de miliarde de dolari. Premierul Indiei a venit cu planuri ambițioase: 30% energie regenerabilă până în 2030. Și China și-a asumat neutralitatea climatică. Există un progres în ambiția de a reduce emisiile, dincolo de diferențele dintre economii”.
Ținte ambițioase sunt și la temperatura medie globală.
„3,5 grade limiarea încălzirii globale. 100 de state și-au reactualizat țintele: 2,7. Trebuie să reducem și metanul, apoi inițiativa pădurilor. Cu aceste măsuri, am putea avea o scădere a temperaturii medii globale între 1,8 și 2,5”.
Tratatul de la Paris este pentru toată lumea, ar lumea, pentru noi, înseamna U.E. Deci România își dă mâna cu țările partenere dar și respectă regulile.
„România este membru UE și la Paris noi funcționăm cu voce unică. Țintele europene sunt și ale noastre. Sunt directive prin care în interiorul UE se stabilesc modalitățile pentru fiecare țară. În 2030 trebuie să atingem reducerea nivelului combustibililor la 55%. România are o reducere a emisiilor pe hârtie. La noi, emisiile au fost reduse pentru că, istoric vorbind, am eliminat multe capacități industriale. În ultimul deceniu, PUB- ul a crescut și emisiile au scăzut. Decarbonizarea trebuie eficientizată și continuată. Trebuie să combați sărăcia energetică. E vorba despre o reconfigurare a economiei și a societății”.
Să câștigăm timp pentru planeta noastră!