Controale în piețe și magazine pentru respectarea măsurilor sanitare, în Sectorul 6!
Articol de bucurestifm, 19 noiembrie 2021, 16:35
Polițiștii locali din Sectorul 6 au verificat, ieri, 18 noiembrie, mai multe puncte aglomerate.
Acțiunea s-a desfășurat cu preponderență în piețele: Piețele Drumul Taberei, Crângași, Veteranilor, Gorjului și la Mall Plaza și a avut un caracter de prevenție.
De asemenea, cetățenii au fost îndrumați să poarte masca de protecție, pentru a limita răspândirea virusului Covid-19.
În acest sens, 63 de persoane au primit avertisment scris, iar alte trei, care au refuzat categoric purtarea măștii, au fost amendate cu câte 1.500 de lei, fiecare.
Pentru comerțul stradal neautorizat au fost date șase sancțiuni, în valoare totală de 6.500 de lei.