Ascultă Radio București FM Live

USR și PSD nu susțin scumpirea căldurii și apei calde, de la 1 Decembrie!

USR și PSD nu susțin scumpirea căldurii și apei calde, de la 1 Decembrie!

Articol de Mircea Apostolescu, 22 noiembrie 2021, 14:13

De la 164 la 280 de lei pe gigacalorie?

Ziua Națională ar putea veni cu vești nu tocmai îmbucurătoare pentru bucureștenii care locuiesc în blocurile branșate la sistemul centralizat de încălzire. Este vorba despre peste 550 de mii de apartamente și peste 1 milion de bucureșteni.

Astfel, potrivit unei propuneri a primarului general al Capitalei Nicușor Dan, care a devenit publică vineri, prețul gigacaloriei ar putea creste cu 75%. Asta înseamnă că, de la 164 de lei, cât plătesc în prezent bucureștenii, prețul pentru căldură și apă caldă ar putea urca, de la 1 Decembrie, la 280 lei pentru o gigacalorie.
Conform unor calcule estimative de Casa Plus, trei persoane ar putea plăti pentru un apartament de trei camere 344 de lei pe lună pentru căldură și apă caldă. La două camere, două persoane ar putea scoate din buzunar 273 de lei, lunar.

După 13 ianuarie 2022, datorită scăderii TVA la energia termică, prețul gigacaloriei ar putea să scadă.

Majorarea prețului plătit de către bucureșteni pentru căldură și apă caldă, promovată de către edilul șef al Capitalei Nicușor Dan, va fi discutată în ședința din 26 noiembrie a Consiliului General al Municipiului București.

sursa: Casa Plus

Cine va susține propunerea primarului general al Capitalei Nicușor Dan, în Consiliul General?

USR nu susține scumpirea gigacaloriei!

Unul dintre grupurile politice din cadrul majorității din Consiliul General al Municipiului București – grupul USR-PLUS, susține că nu va vota propunerea lui Nicușor Dan, deoarece acesta nu a prezentat o strategie pe termoficare.

„USR București nu susține explozia prețului gigacaloriei în prag de iarnă, Primarul general nu a prezentat un plan pentru gestionarea crizei apei calde și a căldurii în București.

Sistemul de încălzire de stat al Bucureștiului este total falit. Furnizează apă caldă și căldură cu țârâita, iar asta pe bani foarte mulți, acoperiți din subvenții care consumă un sfert din bugetul Bucureștiului. Țevile sunt în așa hal de găurite încât peste 2.000 de tone de apă fierbinte sunt pompate în fiecare oră în solul Bucureștiului. Mii de bucureșteni nu au opțiunea de a se debranșa și sunt obligați să suporte toate consecințele dezastrului termoficării din București.

Nicușor Dan, atunci când cere votul USR București pentru creșterea prețului apei calde și căldurii, trebuie să prezinte în fața bucureștenilor un plan pentru termoficarea din București: pentru depășirea actualei crize generate de creșterea prețurilor energiei și pentru investiții.

În lipsa unei strategii și a oricărui suport din partea Guvernului, bucureștenii ar fi obligați să suporte atât incompetența de zeci de ani a administrației Bucureștiului, cât și incapacitatea PMB de a accesa fonduri guvernamentale în această problemă. Este inadmisibil ca Primăria Bucureștiului să nu obțină nicio susținere din partea guvernului, așa cum alte primării din țară deja au primit.

Cerem așadar primarului general:

  1. Să prezinte public ce sumă a obținut de la Guvernul PNL pentru încălzirea bucureştenilor pentru această iarnă;
    2. Să își asume public o strategie de ieşire din această criză, din care să reiasă clar la ce prețuri se pot aștepta bucureștenii pentru apă caldă și căldură;
    3. Să își asume public un plan de investiții concret, etapizat cu termene, în care să fie incluse centrale de cvartal în zonele cele mai afectate de la capătul coloanei, centrale care să fie operate în parteneriat și cu fonduri de la primăriile de sector;
    4. Să prezinte măsuri prin care persoanele vulnerabile să fie protejate de această criză a termiei, suplimentar față de ce oferă legea consumatorului vulnerabil”, se spune pe pagina de socializare a USR București.

Nici grupul PSD din Consiliul General nu va vota explozia prețului la gigacalorie!

„(…) Noi, grupul PSD din Consiliul General al Municipiului București am spus încă de la început – atunci când domnul Dan anunța cu pieptul umflat triumfalist, că va reabilita 205 km de rețea primară din bani europeni și alți 53 km din bugetul PMB, avertizam, atunci, că problema termoficării este una serioasă și nu se rezolvă numai prin semnarea unui contract pe fonduri europene, din care nu s-a tras nici un singur euro, încă!
Dovada că am avut dreptate: din cei 53 km promiși de la buget, domnul Dan a reușit cu greu vreo 15.
Cu atât mai mult, noi, consilierii generali PSD, nu vom vota explozia prețului la gigacalorie, în pragul iernii, în condițiile creșterii generale a prețurilor! Nu-i putem pedepsi pe bucureșteni pentru incompetența lui Nicușor Dan! (…) „, se spune într-o postare de pe pagina de socializare a consilierului general PSD Vasile Petrariu.

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:54

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord

„Constructorul român a avansat cu lucrările la podul Cernica (1.300 m), cea mai dificilă structură de pe acest lot, construită într-o arie...

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Vremea se va menține caldă și frumoasă
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:14

Vremea se va menține caldă și frumoasă

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -5…-3 grade. Mâine, vremea se...

Vremea se va menține caldă și frumoasă
Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:00

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut

Totodată, anul trecut, compania a avizat alte 70.000 de locuri de parcare, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan. „În 2024, CMPB a...

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 17:38

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze

„Ne aflăm în prim sezon al virozelor. Dacă săptămâna trecută aveam circa 45.000 de cazuri de viroze sanitare, în raportarea din această...

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:46

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO

Cealaltă jumătate Morandi, artistul și producătorul Marius Moga, a vorbit într-o scurtă intervenție telefonică despre planurile din anul...

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:26

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO

Concret, proiectul vizează modernizarea și reabilitarea punctelor termice Ramuri Tei și Fundeni 2 din Sectorul 2 al Capitalei. O componentă...

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:11

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO

Test ratat pentru compania SpaceX a lui Elon Musk. Din pacate naveta Starship a explodat la câteva minute de la decolare, deasupra Insulelor...

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 10:56

Șoferii bucureșteni au găsit o cale să plăteasca RCA mai ieftin! AUDIO

Tot mai mulți șoferi din București și din județul Ilfov își înmatriculează mașinile în provincie pentru a plăti mai puțin pentru polița...

Șoferii bucureșteni au găsit o cale să plăteasca RCA mai ieftin! AUDIO