Lucrări de remediere a unor avarii în sistemul de termoficare, în sectoarele 2, 3, 4 și 5 din Capitală
Articol de bucurestifm, 26 noiembrie 2021, 13:47
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că, vineri se desfășoară lucrări pentru remedierea unor avarii apărute pe conductele de termoficare, în mai multe zone din sectoarele 2, 3, 4 și 5 din Capitală.
Astfel, vor fi efectuate lucrări pe:
1. Conducta Magistralei DN 700 din zona Complexului Sportiv Dinamo de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, din Sectorul 2 al Capitalei. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire pentru cinci puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 30 de blocuri și spitalele Matei Balș și Colentina va fi sistată până vineri, 26 noiembrie 2021, ora 20.00;
2. Conducta DN 800 în zona Splaiului Unirii din Sectorul 3 al Capitalei. Pentru aproximativ 150 de blocuri din Sectorul 4 va fi sistată încălzirea până vineri, 26 noiembrie 2021, ora 18.00;
3. Conducta DN 600 pe Calea Șerban Vodă din Sectorul 4 al Capitalei. Furnizarea apei calde pentru un număr de 122 de blocuri va fi sistată până vineri, 26 noiembrie 2021, ora 18.00;
4. Conducta DN 700 pe strada Sebastian din Sectorul 5 al Capitalei. Furnizarea apei calde și a încălzirii pentru un număr de aproximativ 50 de blocuri va fi sistată până vineri, 26 noiembrie 2021, ora 18.00.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.