Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se recomandă folosirea rutelor alternative
Articol de bucurestifm, 29 noiembrie 2021, 15:18
Traficul rutier este intens pe DN 1 – Valea Prahovei, astfel că şoferii sunt sfătuiţi să folosească rutele alternative.
Potrivit centrului Infotrafic, s-au format coloane de autovehicule pe sensul de urcare către munte în localităţile Comarnic şi Buşteni, iar pe sensul de coborâre, între stațiunile Predeal şi Buşteni.
Pentru evitarea aglomeraţiei, poate fi folosită ruta alternativă Ploieşti – Cheia – DN 1A – Braşov şi retur.
„Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei, să dea dovadă de calm şi respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic şi să nu efectueze manevre riscante, adoptând o conduită responsabilă la volan”, precizează reprezentanţii Centrului Infotrafic.