Magazinul caritabil SocialXChange te cheamă să dăruiești de ”Giving Tuesday”
Articol de bucurestifm, 29 noiembrie 2021, 12:18
O nouă inițiativă a Magazinului Caritabil SocialXChange din Sectorul 6 se alătură acțiunii ”Giving Tuesday”, pentru a încuraja donațiile în beneficiul oamenilor nevoiași.
Marți, 30 noiembrie 2021, ”Foodcultura” le propune tuturor un meniu aparte, alcătuit din hrană pentru cei mai puțin norocoși și un strop de lectură dăruit celor care dăruiesc.
Vino la SocialXChange între orele 10.00 – 18.00, cu sacoșa plină de alimente neperisabile, pentru care bătrânii, adulții și copiii cu venituri modeste îți vor mulțumi. Vei primi o carte, la alegere, din biblioteca magazinului, aprovizionată în permanență de oameni la fel de generoși ca tine.
Lista cărților din biblioteca magazinului
Volume de beletristică sau știință, cărți pentru copii vor părăsi rafturile SocialXchange, pentru ca alte rafturi, destinate acelora care au nevoie de un ajutor de bază, să fie mai pline, în beneficiul tuturor.
Ce poți dona:
- Orez;
- Făină;
- Mălai;
- Lapte praf sau pasteurizat;
- Conserve;
- Dulciuri;
- Cozonaci.
Unde poți dona: Calea Crângași nr. 3, lângă Podul Grant.
–
Lansată în 2012 în Statele Unite, GivingTuesday a devenit în câțiva ani o mișcare internațională, care încurajează oamenii din toată lumea să facă acte de generozitate și solidaritate.
GivingTuesday pune în valoare generozitatea oamenilor și puterea de comunicare a social media, aducând împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a încuraja implicarea în comunitate.
Mișcarea se sărbătorește în ultima marți din luna noiembrie sau prima marți din luna decembrie și este o zi în care toți oamenii sunt încurajați să se implice în acțiuni cu impact social pentru a face lumea un loc mai bun.