“S-a spus totul despre scriitorul x, ce aș mai putea eu adăuga?”. Începutul clasic de review, pe care îl ador doar dacă întrebarea nu rămâne retorică și persoana cu pricina se apucă și răspunde la întrebare. Adică s-a spus totul, asta înseamnă că nimic nu mai este de adăugat, doar că eu simt nevoia să mai adaug ceva în plus peste acest tot, și la final o să avem totul plus ce-am mai adăugat eu. Genial!
Acum a venit rândul meu, și voi începe la fel, pentru că nu mă pot abține. Așadar s-a spus totul despre George R. R. Martin, ce aș mai putea eu adăuga? Păi… nimic. Absolut nimic. Liniște deplină.
O să scriu doar câteva lucruri despre textele din colecția de povestiri, cu scuzele de rigoare pentru toți cei care l-au citit pe Martin de au căpiat și nu mai vor să audă despre el.
Calea crucii și a dragonului
Un text slab, singurul text slab scris de George Martin pe care l-am citit până acum. Dacă trebuia neapărat publicat, poate că ar fi fost mai bine să fie strecurat undeva prin carte și nu pe post de portdrapel. Forma este reușită – consider că acest autor nici nu are cum să scrie altfel – dar construcția logică este falimentară. Niciuna dintre acțiunile Inchizitorului nu este în concordanță cu presupusa lui credință, de fapt tot ceea ce face demonstrează că este un adept al răului și nicidecum al binelui, așa că “dubiile” pe care începe să le aibă la final sunt clădite pe un fundament voit eronat. Got the point anyway…
Flori-amare
O povestire tristă, despre o eternă alegere… o realitate crudă și respingătoare sau o seducătoare lume a iluziilor.
În casa viermelui
George Martin ne face onoarea de a ne familiariza cu viermii din imaginația sa literară. Probabil că fioroșii Shai-Hulud din Dune și ar reconsidera atitudinea dacă și-ar găsi timp să citească povestirea. Mai că ți-ai lua un vierme drept animal de companie după ce termini de citit…
Prieteni nedespărțiți
Despre oameni călătorind spre stele, creaturi ale neantului și iubiri imposibile, o povestire cu siguranță izvorâtă dintr-o stare de grație a autorului…
Orașul de piatră
M-au fascinat întotdeauna labirinturile și felul în care se poate descoperi ieșirea, negândindu-mă vreodată că voi citi un text despre un labirint în care vei ajunge să ai dorința de a te pierde.
Doamna-din-stele
O lume hâdă, murdară și violentă, populată de personaje rudimentare, totul înghesuit într-un experiment literar despre care nu m-aș încumeta să afirm că a reușit.
Regii nisipurilor
Aici este necesar ca un lucru să fie precizat. Cine nu a citit această povestire nu face practic parte din comunitatea cititorilor de literatură SF profesioniști. “Regii nisipurilor” este garoafa de la butoniera acestor cititori, distincția vizibilă a apartenenței. În momentul în care doi “sefiști” se întâlnesc pentru prima oară, întrebarea dacă această povestire a fost citită va apărea încă de la început. Dacă amândoi au citit-o, atunci discuția poate continua. Dacă nu, atunci se consideră că palierele de existență beletristică ale celor doi sunt diferite și contactul se rupe.
