Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae
Articol de bucurestifm, 6 decembrie 2021, 10:11
Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica luni, de Sfântul Nicolae.
Cei mai mulți dintre sărbătoriți sunt bărbați, respectiv 509.294 si 294.732 de femei, informează Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Cele mai populare nume sunt Nicolae și Nicoleta, însă există și foarte multe derivate ale acestora, începând cu Niculina sau Neculai și chiar Niky.
Sfântul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut și mai iubit sfânt al Bisericii noastre. S-a născut în jurul anului 270 din părinti credincioși și bogați. Acesta a devenit cunoscut datorită mărinimiei de care a dat dovadă în timpul vieții.
Legenda lui Moș Nicolae spune că sfântul a ajutat trei surori fără zestre să se mărite.
Fetelor mai mari le-a lăsat în timpul nopții câte o pungă de galbeni la poartă, iar celei mici, care a stat trează toată noaptea, i-a aruncat punga de galbeni pe horn. Din horn aurul a ajuns într-o șosetă care era pusă la uscat.
De aici a plecat obiceiul ca, de Moș Nicolae, copiii să primească daruri în ghete.