Ascultă Radio București FM Live

Reprezentantul unei galerii de artă din Bucureşti, cercetat pentru că vindea tablouri false

Reprezentantul unei galerii de artă din Bucureşti, cercetat pentru că vindea tablouri false
Foto: Imagine reprezentativa

Articol de bucurestifm, 16 decembrie 2021, 16:01

Poliţiştii efectuează, joi, zece percheziţii, într-un dosar legat de vânzarea unor tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiţi precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ştefan Luchian.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), sub coordonarea procurorului-şef secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, efectuează zece percheziţii domiciliare, la sediul unei instituţii de cultură şi locuinţele, respectiv sediile unor persoane fizice şi juridice, situate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Iaşi şi Botoşani, informează IGPR.

În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi evaziune fiscală.

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din Bucureşti, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiţi clienţi, ar fi comercializat tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiţi, printre care Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ştefan Luchian.

„Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, lucrările artistice ar fi fost însoţite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care se menţiona în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparţinut acestora”, precizează IGPR.

Percheziţiile vizează, în primul rând, identificarea tuturor lucrărilor artistice atribuite în mod nereal unor pictori, precum şi ridicarea unor documente financiar-contabile, medii de stocare a datelor, înscrisuri şi orice mijloace folosite în activitatea infracţională.

În cadrul acţiunii, vor fi puse în aplicare două mandate de aducere şi vor fi citaţi 40 de martori, în vederea audierii, din peste 200 de cumpărători, în urma probatoriului administrat urmând să fie dispuse măsurile care se impun.

La activităţi participă specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică şi specialişti antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La percheziţii mai participă Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:54

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord

„Constructorul român a avansat cu lucrările la podul Cernica (1.300 m), cea mai dificilă structură de pe acest lot, construită într-o arie...

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Vremea se va menține caldă și frumoasă
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:14

Vremea se va menține caldă și frumoasă

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -5…-3 grade. Mâine, vremea se...

Vremea se va menține caldă și frumoasă
Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:00

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut

Totodată, anul trecut, compania a avizat alte 70.000 de locuri de parcare, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan. „În 2024, CMPB a...

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 17:38

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze

„Ne aflăm în prim sezon al virozelor. Dacă săptămâna trecută aveam circa 45.000 de cazuri de viroze sanitare, în raportarea din această...

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:46

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO

Cealaltă jumătate Morandi, artistul și producătorul Marius Moga, a vorbit într-o scurtă intervenție telefonică despre planurile din anul...

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:26

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO

Concret, proiectul vizează modernizarea și reabilitarea punctelor termice Ramuri Tei și Fundeni 2 din Sectorul 2 al Capitalei. O componentă...

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:11

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO

Test ratat pentru compania SpaceX a lui Elon Musk. Din pacate naveta Starship a explodat la câteva minute de la decolare, deasupra Insulelor...

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 10:56

Șoferii bucureșteni au găsit o cale să plăteasca RCA mai ieftin! AUDIO

Tot mai mulți șoferi din București și din județul Ilfov își înmatriculează mașinile în provincie pentru a plăti mai puțin pentru polița...

Șoferii bucureșteni au găsit o cale să plăteasca RCA mai ieftin! AUDIO