Crește plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%
Articol de arionmihaela, 28 decembrie 2021, 18:21
Începând cu 1 ianuarie 2022, crește cu 10% plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.
La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi 28 decembrie 2021, proiectul de Hotărâre privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, pentru pensionari.
Documentul prevede ca, de la 1ianuarie 2022, pensionarii cu venituri de până la 1.429 lei/lună inclusiv,indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, să beneficieze de medicamente compensate în proporţie de 90% din sublista B prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.
Până în prezent, limita de la care pensionarii beneficiau de compensare de 90% era de 1299 lei/inclusiv.
Măsura a fost luată cu scopul creşterii accesului la medicamentele compensate acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici.
În cadrul programului social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B, în perioada septembrie 2020 – septembrie 2021, au fost eliberate un număr de 2.805.729 rețete aferente unui număr de 468.279 pensionari cu o valoare de consum de 267.600.714,86 lei. Consumul total mediu lunar de medicamente pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 1.299 lei lună/inclusiv, este de aproximativ 20.584.670,37 de lei.