În urmă cu foarte mulți ani, un coleg de la școală se întreba de ce doar oamenii citesc povești despre animale iar animalele nu citesc povești despre oameni? Eu am tăcut (de obicei răspunsurile mele atrăgeau note mici așa că rar deschideam gura ca să zic ceva), dar mă gândeam că animalele au probabil activități importante mai tot timpul iar oamenii citesc cu ce se ocupă ele ca să se inspire, pentru că habar nu au ce e de făcut mai departe, cum era cazul meu.
Șoricelul din această poveste a avut și el o activitate foarte importantă, iar zborul său peste oceanul Atlantic a fost mult mai greu decât cel al lui Charles Lindbergh. Aviatorul-om nu a avut nici pe departe problemele pe care le-a întâmpinat aviatorul-șoricel. Pe Charles nu l-au fugărit pisicile și bufnițele, nu a trebuit să-și construiască avionul din resturi de metal adunate de prin gunoaie și nici nu a trebuit să fie atent la capcanele pentru șoareci presărate prin toate ungherele. Ce ușor e să fii om, sau ar trebui să fie…
Pentru copii care vor citi această carte, un sfat. Șoriceii-gazetari nu prea au obiceiul să arhiveze ziarele, preferă să le mănânce împreună cu cititorii până la finalul zilei, așa că nu are rost să încercați să găsiți ziarul care anunța întreaga suflare șoricească marea veste a zborului reușit peste ocean de către șoricelul cel temerar. Veți găsi însă, chiar și pe internet, povestea uluitorul zbor al avionului “Spirit of Saint Louis”, pilotat de Charles Lindbergh, un tânăr care a demonstrat că și oamenii, nu numai animalele, pot face imposibilul să devină posibil.
