Fostul lider mondial doreşte revenirea în Top 10 cât mai curând

Simona Halep a declarat înaintea primului meci din acest an într-un interviu acordat WTA Insider, că aşteaptă cu nerăbdare sezonul 2022.

Principalul obiectiv declarat al Simonei, este revenirea în Top 10 mondial într-un timp cât mai scurt. WTA a dat publicităţii, luni prima ierarhie din anul 2022, în care sportiva noastră este pe locul 20, cu 2.576 de puncte.

Întrebată dacă se gândeşte să se retragă din tenis, jucătoarea din România a declarat : „M-am gândit că sunt aproape de final, dar sincer după acest pre-sezon şi cum mă simt acum la acest turneu, simt că mai am câţiva ani de jucat. Soţul meu mă sprijină în această direcţie, dar şi familia mea.
Echipa mea spune că sunt încă suficient de bună ca să concurez, aşa că încă nu mă gândesc la retragere. Vreau doar să mă bucur şi să dau tot ce am mai bun pentru că ştiu că există o altă şansă” a mai precizat Simona Halep.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.