Trăiască, trăiască cârpeala românească…
Podul din Cișmigiu, cel de lângă platanul uriaș îl știu de când eram copil.
Multe amintiri ale copilăriei mele se leagă de el și de parcul minunat și uriaș, mi se părea mie pe atunci, care era Cișmigiul.
Acum nu mi se mai pare uriaș și nu mai este nici minunat, din păcate…
Pentru că a fost lăsat de izbeliște, în paragină.
Curățenia șchioapătă, mobilierul urban, băncile nu mai sunt reparate și vopsite în fiecare primăvară, chioșcurile în care se vând diverse fleacuri arată dărăpănate, leagănele și celelalte aparate de joacă pentru copii au văzut și ele vremuri mult mai bune.
Peluzele, straturile de flori și vegetația, în general, nu mai sunt îngrijite ca pe vremuri.
Acum, un segment din balustrada bătrânului pod de lângă platanul cel Mare a căzut, cine știe cum. Și, parcă pentru a pune cireașa pe tortul degradării Cișmigiului, cineva a spânzurat de niște benzi fosforescente o coală de hârtie cu un avertisment. Chiar sub geamul primarului general al Capitalei.
Atât s-a putut. Asta se numește punere în siguranță…
De parcă acea coală de hârtie ar putea împiedica un copil năzdrăvan, cum eram și eu pe vremuri, să cadă de pe pod…
