Ascultă Radio București FM Live

Deschiderea expoziţiei „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”, la Muzeul Naţional de Istorie a României!

Deschiderea expoziţiei „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”, la Muzeul Naţional de Istorie a României!
Foto: arhiva

Articol de bucurestifm, 12 ianuarie 2022, 12:44

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Universitatea din Bucureşti, Arhivele Naţionale ale României şi Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe anunţă deschiderea expoziţiei „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”.

Evenimentul va avea loc joi, 13 ianuarie 2022, începând cu ora 14:30, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, sector 3, Bucureşti, şi se va desfăşura cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Accesul se va face pe bază de invitaţie.

Vernisajul va avea loc în prezenţa domnului Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial – Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a domnului Lucian Romaşcanu, Ministrul Culturii, a domnului dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, a domnului prof. univ. dr. Andrei Pippidi, profesor emerit al Universităţii din Bucureşti şi membru corespondent al Academiei Române.

Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Naţional de Istorie a României îl omagiază pe marele savant Nicolae Iorga (1871-1940), la 150 de ani de la naştere, prin intermediul acestei expoziţii ce pune în valoare un număr important de piese inedite donate de către profesorul univ. dr. Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga, piese ce formează Colecţia „Iorga-Pippidi”, devenită parte a patrimoniului naţional.

Inestimabila colecţie este formată din documente şi obiecte de patrimoniu ce vor fi expuse pentru prima dată, precum: actul de naştere al marelui istoric, actele de studii primare, gimnaziale şi diplomele de licenţiat şi doctor; cele mai importante diplome de doctor honoris causa primite de la marile universităţi ale Europei; brevetele şi medaliile conferite lui Nicolae Iorga de-a lungul vieţii, de la cele româneşti, precum marele colan al Ordinului Carol I şi marele colan al Ordinului Ferdinand I, la cele străine: Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de Mare Cruce, Franţa; Ordinul Mântuitorului, în grad de Mare Cruce, Grecia; Ordinul Coroana Italiei, în grad de Mare Cruce; Ordinul Vytautas cel Mare, în grad de Mare Cruce, Lituania; Ordinul Sfântul Iacob al Spadei, în grad de Mare Cruce, Spania şi multe altele.

Vor fi expuse: documente primite de către marele istoric de la Familia Regală a României, de la regina Maria, de la principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea, şi de la principesele Mărioara şi Elena, precum şi corespondenţă trimisă de diverse personalităţi sau oameni simpli; fotografii; tabloul Ecaterinei Iorga realizat de Rudolf Schweitzer Cumpăna.

Adunate şi păstrate timp de decenii de către istoricul Andrei Pippidi, aceste documente şi obiecte de patrimoniu devin acum parte a patrimoniului naţional prin actul de cultură şi generozitate făcut prin donarea lor.

Alături de piesele Colecţiei „Iorga-Pippidi”, în expoziţie sunt prezente obiecte aflate în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, precum toga de doctor honoris causa a Universităţii din Oxford; mobilier, dar şi obiecte personale: ochelari, lupă, unul dintre condeiele lui Iorga, piese aflate în patrimoniul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române; statul de personal al profesorului N. Iorga de la Universitatea Bucureşti, jilţul folosit de acesta în anii în care a fost rector al universităţii, piese aflate în patrimoniul Universităţii din Bucureşti, fotografii şi documente din patrimoniul Arhivelor Naţionale ale României şi al Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.

La 150 de ani de la naştere, viaţa, opera şi activitatea lui Nicolae Iorga sunt părţi structurale ale istoriei şi patrimoniului naţional, iar expoziţia de faţă a fost realizată pentru a prezenta personalitatea şi activitatea savantului Nicolae Iorga.

Expoziţia va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00, până la sfârşitul lunii mai 2022.

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:54

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord

„Constructorul român a avansat cu lucrările la podul Cernica (1.300 m), cea mai dificilă structură de pe acest lot, construită într-o arie...

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Vremea se va menține caldă și frumoasă
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:14

Vremea se va menține caldă și frumoasă

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -5…-3 grade. Mâine, vremea se...

Vremea se va menține caldă și frumoasă
Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:00

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut

Totodată, anul trecut, compania a avizat alte 70.000 de locuri de parcare, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan. „În 2024, CMPB a...

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 17:38

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze

„Ne aflăm în prim sezon al virozelor. Dacă săptămâna trecută aveam circa 45.000 de cazuri de viroze sanitare, în raportarea din această...

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:46

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO

Cealaltă jumătate Morandi, artistul și producătorul Marius Moga, a vorbit într-o scurtă intervenție telefonică despre planurile din anul...

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:26

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO

Concret, proiectul vizează modernizarea și reabilitarea punctelor termice Ramuri Tei și Fundeni 2 din Sectorul 2 al Capitalei. O componentă...

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:11

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO

Test ratat pentru compania SpaceX a lui Elon Musk. Din pacate naveta Starship a explodat la câteva minute de la decolare, deasupra Insulelor...

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 10:56

Șoferii bucureșteni au găsit o cale să plăteasca RCA mai ieftin! AUDIO

Tot mai mulți șoferi din București și din județul Ilfov își înmatriculează mașinile în provincie pentru a plăti mai puțin pentru polița...

Șoferii bucureșteni au găsit o cale să plăteasca RCA mai ieftin! AUDIO