de Rasvan Roceanu
Sa o luam de-a lungul timpului.
Actul I – 1953, Londra. Statele Unite convoaca in sedinta tarile europene care ar fi trebuit sa primeasca despagubiri de razboi dupa ca fusesera distruse si jefuite de al treilea Reich.
Ne putem imagina ca discursul a fost ceva de genul: « Fiti baieti de comitet, nu le luati nemtilor si ultima capra din batatura sa-i lasati saraci lipiti. E adevarat ca au facut si ei o mica prostie, au declansat doua razboie mondiale. Da’ uite, acum suntem in Razboi Rece si ar pica bine la imagine sa aratam ca ReFeGe-ul capitalist este prosper si fericit, nu ca ReDeGe-ul lor comunist. Haideti sa fim solidari, asa cum am fost si noi atunci cand v-am inclus in Planul Marshall – e bine sa nu uitati asta ! – asa ca amanati-i cu plata a jumatate din datorie. Amanati numai pana cand RFG si RDG vor fi din nou unite, cu un tratat de pace. Dupa aceea, puteti sa cereti si restul de bani ».
Sub vibrantul apel american, tarile europene care nu mai stiau cum sa iasa de sub ruine au acceptat intr-un elan de generozitate.
Actul al II-lea – 1990, Moscova. Cancelarul Helmut Kohl primeste de la Gorbaciov lumina verde pentru reunificarea dintre RFG si RDG. La o votca mica Kohl ii spune lui Gorbaciov : « Mai Mihail, eu iti multumesc, da’ te rog o chestie : in document sa nu pui formula « tratat de pace » ca nu-mi pica mie bine ! » Gorbaciov, si el baiat de comitet, este de acord, ca tot nu il costa nimic.
Dupa care Germania vine in fata tarilor care ar fi trebuit sa primeasca restul de despagubiri de razboi si le spune : « In actul de la Londra scrie ca va dam restul de bani doar daca exista un tratat de pace. Unde vedeti voi, in hartia pe care am semnat-o noi cu rusii, expresia « tratat de pace » ? Ai ? Nu exista si basta. Ati picat de papagal. Salut si la revedere, nu va mai datoram nimic ! »
Occidentalii isi zic : « Haideti sa-i lasam si de data asta. Oricum, or sa cheltuiasca o multime de bani cu absorbirea Estului sarac, nu mai punem si noi bete in roate. Mai grecilor, stiu ca voi ati suferit mult din cauza nazistilor, da’ nu fiti nationalisti, daca o sa ramaneti cu noi, pan’ la urma n-o sa va para rau ».
Actul al III-lea – 2014, Atena. Grecia vine in fata partenerilor din zona euro si spune : « Fratilor, am facut o prostie, ne-am indatorat pana peste cap. Suntem dispusi sa platim, dar luati-o si voi mai incet, nu ne vindeti casele si ne desfiintati slujbele, ca nu o sa avem de unde sa platim. Mai reduceti si voi ceva din datorie si mai amanati-ne putin pentru restul, ca o sa platim, altfel iese lumea in strada ».
Berlinul si Bruxelles-ul sar ca arsi : « De unde si pana unde ati scos voi ideea ca ar trebui a platim noi pentru greselile voastre ? Nu platim nimic. Tot ce datorati trebuie rambursat pan’ la ultimu’ banut. Aici e rigoare nemteasca, sa va intre bine in cap. Fara reduceri si fara smecherii de amanari, ca la noi nu tine cu chestii de-astea de mica tocmeala bisnitareasca».
Actul al IV-lea – Este in curs de scriere incepand de duminica trecuta.
P.S. Dialogurile de mai sus sunt imaginare. Orice asemanare cu personaje, sau intamplari reale este pur accidentala.
