Administrația Comercială Sector 6 a verificat comercianții care vând în piețele primăriei
Articol de bucurestifm, 21 ianuarie 2022, 15:48
Reprezentanţii Administraţiei Comerciale Sector 6 au făcut controale în pieţele autorităţii locale pentru a crea un comerţ civilizat, potrivit unui comunicat al primăriei.
Din 10 ianuarie până joi aceştia au verificat cântarele şi balanţele electronice utilizate de comercianţi pentru a vedea dacă sunt omologate şi indică corect greutatea. Nu mai puţin de 47 de aparate, aflate pe tarabele din Pieţele Orizont, Apusului şi Valea Ialomiţei, au trecut prin testare şi s-a constatat că erau în regulă. Un număr de 16 cântare care aveau expirată viza metrologică, dar funcţionau în parametri, au fost actualizate.
Controalele vor fi extinse şi în pieţele administrate de societăţi private: Drumul Taberei, Gorjului şi Veteranilor, unde se doreşte, de asemenea, crearea şi menţinerea unui comerţ civilizat şi corect.