Două destine frânte – În căutarea lui Marcel și Jori
Articol de cristina.toma, 25 ianuarie 2022, 15:17
Marcel Ghewirtz, avea 17 ani și era tehnician radio. Fotografia ne arată un adolescent care zâmbește discret dar în ochii lui vezi acea strălucire pe care doar cei pasionați de ceva anume și care par a-și fi ales deja drumul în viață o au. Marcel era tehnician radio: era fascinat de ce anume putea face acea cutie de lemn la care puteai asculta muzică de la șansonete la concerte simfonice transmise chiar de la Paris ori Londra. Mai mult puteai afla tot ce se întâmplă în lume, puteai auzi glume, piese de teatru chiar. O adevărată magie!
Dar mai fascinant era să vezi ceea ce se petrecea în interiorul acestei cutii mai interesantă decât cutia unui iluzionist de la circ. Era, ca si alti tineri pasionați de tehnică din acea vreme convins că într-o zi fiecare familie, ba chiar fiecare om va avea radioul lui. Ba, mai mult vor exista și niște radiouri mici cât un pachet de țigări care vor putea fi purtate chiar în buzunar. Și, de exemplu în timp ce domnul ar asculta știrile, doamna ar putea asculta direct de la Paris sfaturi pentru gospodine sau vești despre cum va fi moda la vară! Marcel avea multe idei, ca orice băiat de 17 ani care voia să știe tot ce este nou, îl interesa totul ceea ce era legat de invenții, descoperiri, știință și tehnică.
Poate ar fi devenit un mare inginer, un savant sau, de ce nu unul dintre inventatorii care au revoluționat industria filmelor de la Hoolywood. De ce spun că ar fi putut? Pentru că Marcel Ghewirtz avea să își găsească sfârșitul într-un mod tragic și nedrept în Pogromul legionar din 21-23 ianuarie 1941. Tatăl său, domnul Herș Ghewirtz a depus mărturie în ancheta Postbelică:
”În seara zilei de 21 ianuarie 1941, între orele 7 și 8 băiatul meu, Marcel Gherwirtz în vârstă de 17 ani, și colegul lui Jori Scher (Gheorghe Scheer) de 16 ani, întorcându-se de la serviciu spre casă au fost sechestrați de o bandă de criminali zis legionari în frunte cu un anume Tudose, schiop de piciorul drept și fost șef al C.M. l. și un altul Georgescu Nicolae (…). Aceștia împreună cu alți legionari, au dus ambii copii împreună cu alte victime la Sediul Legionar din Calea Moșilor, la Casa Kaufman. Aici copiii au fost groaznic bătuți și maltratați toată noaptea, iar spre ziuă, după ce au fost deposedați de paltoanele și toate obiectele ce le aveau asupra lor, au fost urcați într-o camionetă închisă și transportați în pădurea Jilava, unde au fost împușcați, peste două sute de oameni nevinovați.
Printr-un miracol, băiatul meu a scăpat împușcat numai în mână și zdrobit de glonț în piept. În această stare el a supraviețuit acestui groaznic carnagiu, iar după ce a stat ascuns sub cadavre până s-a luminat de ziuă, distrus, demoralizat, cu rănile sângerânde s-a refugiat în comuna Regele Ferdinand (actulala comună 1 Decembrie din Judetul Ilfov)” .
Marcel Ghewirtz s-a adăpostit în casa unei femei dar legionarii au aflat și l-au adus la primăria Jilava unde se mai găseau și alți evrei care scăpaseră din masacru. După ce au fost iar torturați de legionari evreii captivi au fost duși din nou în pădurea Jilava unde au fost și împușcați. Herș Ghewirtz și-a găsit fiul la morgă cu capul zdrobit alături de prietenul său Jori Scheer, împușcat și el.
Și odată cu Marcel și Jori, doi adolescenți care veneau spre casă discutând poate despre planurile lor de viitor au mai murit încă alți bucureșteni, de toate profesiile, de toate vârstele doar pentru ”vina” de a se fi născut evrei. Au fost uciși atunci 123 de oameni, femei, bărbați și chiar adolescenți. Găsim printre ei mulți meseriași, croitori, tehnicieni, comercianți, functionari, elevi, farmacisti, avocati, oameni de afaceri, studenți, multi dintre ei, veterani din primul război mondial.
Tot atunci au fost incendiate, dărâmate sau devastate 25 de temple si sinagogi, jefuite 616 magazine și 547 de locuințe fiind afectați direct 3379 de evrei.
Mărturiile supraviețuitorilor există și sunt adunate în arhive care astăzi sunt puse la dispoziția istoricilor și a cercetătorilor în știintele umaniste.
Există între aceste mărturii despre atrocitățile întâmplate atunci și unele despre bucureșteni, care nu erau evrei dar care în zilele Pogromului au ales – punându-și viața în pericol – să își salveze vecinii și prietenii evrei sau chiar oameni pe care nu îi cunoșteau dar care atunci erau în primejdie. Câțiva dintre ei au primit chiar titlul de Drepți între Popoare acordat de Institutul YAd Vashem din Israel.
Dintre aceștia o putem aminti pe Constanța Florescu, care în acele zile a adăpostit-o în casa pe prietena ei Roza Hendler. Alexandru Ghitescu în timpul Pogromului l-a ascuns în casă pe vecinul lui, avocatul Joseph Morgenstern. Maria Tubak, atunci când legionarii au vrut să îi aresteze chiriașii evrei i-a convins pe aceștia că acolo nu locuiesc evrei și a păzit casa timp de trei zile.
Familia Stoenescu a chemat în casa lor familia Donner, pe care i-au ascuns trei zile. Un om deosebit pentru curajul și pentru convingerile lui umaniste a fost Gheorghe Lungulescu care, deși știa că își pune viața in pericol a adăpostit zeci de evrei din Olteni, Dobroteasa și Văcărești, la Căminul Scolii Anglicane din strada Olteni și a venit de câteva ori să se intereseze de soarta lor.
Despre Pogromul legionar de la Bucuresti a scris și jurnalistul Filip Brunea-Fox – Orașul măcelului. Jurnal al rebeliunii legionare din 1941, apărut in 1944.
După 81 de ani de la aceste fapte, rănile sufletești nu s-au închis încă. Faptele de atunci sunt fost comemorate an de an de urmașii victimelor, de întreaga comunitate evreiască din România, la comemorări participând și neevrei prieteni si colegi ai victimelor, unii venind pentru această comemorare chiar si din alte țări, unde locuiesc acuma.
În week-end-ul care a trecut Comunitatea Evreilor din Bucuresti I-a comemorat pe cei uciși atunci printr-o ceremonie religioasă desfășurată în Piața Alexandru Șafran. La ceremonie au luat parte membrii ai Comunitatii Evreilor din București iar serviciul religios a fost oficiat de rabinul Rafael Shaffer.
Teatrul Evreiesc de Stat a organizat sâmbătă seara un eveniment comemorativ unde cu ajutorul artei au fost omagiate victimele Porgomului legionar din 21-23 ianuarie 1941 iar pentru duminică la ora 15.00 la Monumentul Holocaustului din Bucuresti, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România a organizat un moment de reculegere în memoria celor peste 100 de victime.
În această dimineață la Templul Coral a fost organizată o ceremonie în Memoria victimelor Holocaustului cu prilejul Zilei Internationale a Holocaustului din 27 ianuarie, ceremonie la care a luat parte si Kalus Werner Iohannis, presedintele Romaniei, primul ministru Nicolae Ciucp, alti membri ai Guvernului României, Ronald Lauder, presedintele Congresului Mondial Evreiesc –prezent online, supraviețuitori, personalităti din toate domeniile.
”Pe străzile Capitalei, în ianuarie 1941, criminalii au vandalizat şi au ars sinagogi, au zdrobit destinele a mii de oameni nevinovaţi prin cele mai atroce torturi, toate aceste orori fiind parte a unui plan diabolic de exterminare în masă. 27 ianuarie, data când la nivel internaţional sunt comemorate victimele Holocaustului, a marcat în anul 1945 ziua în care dezlănţuirea malefică a urii absolute faţă de evrei şi romi a fost oprită. Cei care supravieţuiseră infernului, cu trupurile schingiuite şi firave, păşeau învingători în faţa morţii. Însă pentru şase milioane de persoane, ziua eliberării nu a mai venit. Aduc un pios omagiu victimelor Holocaustului şi reiterez angajamentul ferm de a nu uita şi de a transmite generaţiilor viitoare misiunea prezervării memoriei Holocaustului”, a subliniat în alocuțiunea sa președintele României
Ce ar trebui să învățăm astăzi când vremurile par a fi tot mai încrâncenate iar oamenii tot mai putin dispuși să se accepte unii pe alții?
Voi încheia tot cu un citat din cuvântarea tinută de Liviu Beris, la Memorialul Holocautului in anul 2015 tot un supraviețuitor al Holocautului care ne-a părăsit zilele acestea, domnul Liviu Beris:
”Cuvinte si nu mașini au fost cele are au dus la apariția lagărelor și zonelor de exterminare.
A cinsti memoria victimelor Holocautului înseamnă a face tot posibilul ca asemenea aberații să nu se mai repete. Cunoașterea nu poate schimba trecutul dar prin cunoaștere apare o șansă de întelegere a răului, de salubrizare a prezentului și de evitare a erorilor si ororilor in viitor. ”
