Nu știu cum aș putea să-l strecor pe Cazaril în grupul figurilor ilustre din romanele fantasy… Nu-l văd bine într-o arenă în care și-ar face apariția Aragorn, John Snow, The Witcher, Muad Dib, Atreyu sau alte mari nume similare, toate susținute de superproducții cinematografice care au atașat și un actor carismatic personajelor din cărți.
Romanul lui Lois McMaster Bujold încă nu s-a transformat și în film, așa că probabil n-ar fi nimeni care să scandeze pentru Cazaril în arenă, ar duce o lipsă cruntă de suporteri…
Bine, nici eu nu m-aș număra neapărat printre cei care îi urează de bine la începutul unei bătălii, tot John Snow e baza, dar cred că lipsa de popularitate e nedreaptă în cazul lui Cazaril. Omul bifează la aproape toate capitolele obligatorii pentru un erou fantasy. E loial, cinstit, modest, se luptă bine, s-a chinuit cu greutățile mare parte din viață, iubește o fată deosebită și, foarte important, nici nu are puseuri de gândire profundă (aceasta din urmă fiind de regulă sarcina altor personaje din romane, de regulă vrăjitorii).
Nu-mi dau seama de ce Cazaril pare a fi un viteaz de liga a doua… Poate pentru că vorbește prea mult? Adevărul e că vorbește întruna… Tot timpul are ceva de spus, se bagă în toate dialogurile și folosește foarte multe cuvinte, nu are acea eficiență oratorică specifică unui lider militar.
John Snow zice la un moment dat „Love is the Death of Duty” și gata, tot nordul Westeros sare să-l urmeze, Aragorn mobilizează toată alianța anti-orci cu „For Frodo!”, în timp ce Cazaril are replici interminabile de tip „Am băut destul. N-am să pot să mă mai țin pe picioare dacă mai beau un pic.” sau „Tristă treabă. Sper să le vină la toți mintea la cap.” sau „Asta nu e o vreme periculoasă. Doar neplăcută.”
Făcând însă abstracție de toată această cârâială care lungește „Blestemul Chalionului” cu vreo 200 de pagini (în total sunt 638), eu le recomand cartea în primul rând celor care au citit trilogia asasinului scrisă de Robin Hobb și au rămas cu o impresie deosebită.
Cazaril este, într-un fel, o altă interpretare literară a lui FitzChivalry. Nu la fel de reușită ca originalul, dar făcând totuși parte din același univers, cel al eroilor literari pe care cinematograful i-a neglijat.
