Cartea face parte din seria lumii celor cinci zei dar nu este o continuare a romanului “Blestemul Chalionului”. Autoarea renunță la Cazaril și o aduce în prim planul acțiunii pe regina Ista, probabil cea mai proastă alegere din întreaga protipendadă a regatului Chalion. Am citit cu mare răbdare, dar nu prea am reușit să mă înțeleg cu această Ista. Cu Ista asta…
Romanul mi-a plăcut, Ista nu. Nu am empatizat cu ea, nu am simțit mai nimic când a tot pățit diverse chestii neplăcute sau cumplite, ba chiar am sperat în taină că autoarea o să-i facă de petrecanie și o să îl aducă înapoi pe Cazaril, ca să continuăm aventura literară în dulcele stil clasic al romanelor fantasy, acelea în care protagonistul are totuși idee la ce folosește o sabie.
Hai să calc un pic pe accelerație… Deci această femeie nu cred că avea ce să caute în rolul personajului central. Și frână acum pentru ultra-feministe, nu am spus “o femeie” ci “această femeie”. În acest rol putea fi distribuită orice femeie, reală sau imaginară. Ioana d’Arc, Betty Boop, Peggy Bundy, Amelia Earhart, Nelly Kim, Scarlet O’Hara, Benazir Bhutto, oricare dintre ele sau oricare alta ar fi fost mult mai potrivită decât Ista în rolul Istei. Culoare, imaginație, umor, carismă, curaj, fiecare ar fi adus cel puțin una dintre aceste calități. Ista doar bântuie prin roman, își flendurește prin zonă condurii sau ce poartă ea și toate celelalte personaje aleargă să îi rezolve traumele. Ele (nu traumele, ci personajele secundare) sunt cele pentru care “Paladinul sufletelor” merită a fi citită.
Spre marea mea bucurie, finalul narațiunii îl aduce pe lordul Illvin cel “înalt și superb” în camera Istei, și cu toate că “sărutul dură destul de mult”, autoarea a considerat totuși că romanul ar trebui încheiat, lucru pe care dealtfel l-a și făcut după alte câteva rânduri încărcate de romantism
