Rafila: România nu poate crea un fond de despăgubire
Articol de arionmihaela, 29 ianuarie 2022, 23:14
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că în România nu se poate crea un fond de despăgubire a persoanelor care au efecte adverse în urma administrării medicamentelor anti-COVID, pe modelul pe care Pfizer l-a propus, deoarece nu este adaptat legislaţiei româneşti şi legislaţiei europene.
„Pfizer a venit cu un contract, un model american de contract, pe care noi nu am putut să-l acceptăm pentru că el nu era în niciun fel adaptat legislaţiei româneşti şi legislaţiei europene care includea şi această prevedere. E o prevedere standard pentru contractele americane, deci era clar că nu putem să acceptăm un astfel de contract. Aşteptăm în momentul de faţă să vedem contractul din partea Uniunii Europene pentru că în aceste zile se finalizează – era vorba de un contract bilateral – şi pentru că nu aveam cum să încălcăm legislaţia şi să încheiem cu ei un contract. Aşteptăm contractul pe care-l va încheia UE cu Pfizer. Acum avem mai multe elemente, pentru că ieri Agenţia Europeană a Medicamentului a acordat autorizaţie acestui medicament şi atunci putem să avem mai multe informaţii pe care să le punem la dispoziţia publicului, cum am făcut de fiecare dată. Vrem să fim transparenţi, putem toate informaţiile la dispoziţie, inclusiv potenţialele limitări ale utilizării acestui medicament sau reacţiile adverse, încât toată lumea să facă în cunoştinţă de cauză tratament cu medicaţia antivirală” a afirmat ministrul Sănătăţii.