JO 2022 – Sanie : Germania câştigă aurul în proba de ştafetă pe echipe ; România pe locul 9

Germania a câştigat medaliile de aur în proba de ştafetă pe echipe la sanie joi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, în timp ce România s-a clasat pe locul 9, cel mai bun rezultat al delegaţiei tricolore la JO 2022.

Germania pentru care au evoluat campionii olimpici Natalie Geisenberger (simplu feminin), Johannes Ludwig (simplu masculin) şi Tobias Wendl/Tobias Arlt (dublu), a fost cronometrată cu timpul de 3 min 03 sec 406/1000, un nou record al pistei de la Yanqing.

Argintul a revenit Austriei (Madeleine Egle, Wolfgang Kindl, Thomas Steu/Lorenz Koller), la o diferenţă de 80/1000, în timp ce Letonia (Eliza Tiruma, Kristers Aparjods, Martins Bots/Roberts Plume) a cucerit bronzul, la 948/1000.

Germania reuşeşte astfel sî câştige toate cele patru titluri olimpice la sanie în China. Germania s-a mai impus în proba de ştafetă şi la Jocurile din 2014 (Soci) şi 2018 (PyeongChang). Dacă în Coreea de Sud componenţa echipei a fost identică, la Jocurile din Rusia la simplu masculin a concurat Felix Loch.

Bilanţul Germaniei la sanie la JO 2022 mai cuprinde două medalii de argint. Germania domină acest sport, având 38 de medalii de aur, 26 de argint şi 23 de bronz la Jocurile Olimpice începând din 1964, precum şi 118 titluri mondiale.

România a fost înregistrată cu timpul de cumulat 3 min 07 sec 692/1000, încheind la 4 sec 286/1000 de învingători, dar devansând Cehia, Ucraina, China şi Coreea de Sud, în timp ce Slovacia nu a completat proba.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.